Roman, Neamț
Căutare site

Campania „Safety Days” în județul Neamț. Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli și spații publice

Campania „Safety Days” în județul Neamț. Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli și spații publice

În perioada 16 – 22 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat acțiuni specifice în cadrul campaniei europene ROADPOL Safety Days, având ca scop reducerea accidentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic, informează IPJ Neamț.

Pe parcursul săptămânii, polițiștii au acționat în trafic și au derulat activități preventive în școli și spații publice, fiind avute în vedere, în mod special, categoriile vulnerabile: pietoni, bicicliști și utilizatori de vehicule pe două roți. În urma activităților, au fost aplicate 955 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 69 de permise de conducere, dintre care 33 pentru viteză, fiind constatate 28 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

„Acțiunile polițiștilor rutieri au avut un caracter preventiv, accentul fiind pus pe conștientizarea riscurilor și pe responsabilizarea tuturor celor care folosesc drumurile publice. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț transmite mulțumiri participanților la trafic care dau dovadă de responsabilitate și contribuie la siguranța comunități”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Foto: IPJ Neamț

 

 

 

Ziarul de Roman este acum și pe Threads by Instagram.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.