HomeActualitateRoman

Cadavrele de la Roman vor fi transportate la Piatra Neamţ

Cabinetul de Medicină Legală de la Roman a fost sigilat în urma cercetărilor procurorilor Parchetului General asupra doctorul Radu Ioan Maxim. Până ce cabinetul va fi desigilat, toate cazurile care intră în competenţa unui medic legist vor fi trasferate la Serviciul de Medicină Legală din Piatra Neamţ.

Singurul medic legist romaşcan, Radu Ioan Maxim, a fost reţinut, vineri, de către procurorii Parchetului General, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual. Ulterior, acesta a fost dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, însă medicul legist a fost lăsat să plece acasă, întrucât judecătorii au decis să aplice o măsură neprivativă de libertate, respectiv controlul judiciar.

După ce au efectuat percheziţii la faţa locului, procurorii au pus sigiliu pe Cabinetul de Medicină Legală (CML) de la Roman. Până ce nu vor veni tot ei să ridice acel sigiliu, toate cazurile de la Roman, care ar fi intrat în competenţa unui medic legist, vor trebui transferate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) de la Piatra Neamţ. „După ce va fi desigilat CML de la Roman, acţiune care trebuie făcută tot de către cei care l-au sigilat, vor merge acolo să lucreze, prin rotaţie, medicii legişti care lucrează acum la SJML Neamţ, până când se va găsi o altă soluţie. Până atunci, toate cazurile de la Roman vor fi transferate la Piatra Neamţ”, a declarat medicul Ioan Lazăr, managerul general al Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ, în subordinea căruia se afla doctorul Radu Ioan Maxim şi CML de la Roman.

Între timp, activitatea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman nu va fi afectată. „De efectuarea analizelor asupra corpurilor persoanelor care au decedat în spital se ocupă medicul Constantin Danciu, şeful Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul spitalului, însă acesta nu are nicio legătură ce ceea ce făcea doctorul Maxim, care efectua necropsiile corpurilor aduse din alte părţi, de către Poliţie în general. CML are o activitate total independentă de cea a Spitalului Roman, motiv pentru care doctorul Danciu nu poate prelua cazurile care sunt de competenţa medicului legist de la CML”, a spus medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Roman.

Vineri, 16 mai, doctorul Radu Maxim a fost surprins în flagrant, în timp ce primea de la un investigator cu identitate acoperită suma de 300 de lei, pentru eliberarea unui certificat medico-legal în care a atestat în mod necorespunzător realităţii un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele necesare vindecării, pentru a fi depus la dosarul penal constituit ca urmare a unui accident rutier.

Comentarii

WORDPRESS: 0