Miercuri, 21 ianuarie, în jurul orei 11:40, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că o persoană a dat foc la două butelii în interiorul unei locuințe din comuna Botești, existând posibilitatea unei explozii ce putea fi urmată de incendiu, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Botești, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț și Detașamentul de pompieri Roman.
„Din interiorul locuinței s-a autoevacuat o persoană. Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu arsuri la nivelul capului, a fost preluat de echipajul SMURD și, ulterior, transportat la spital. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în interiorul unei camere arde cu flacără deschisă gazul provenit de la două butelii deschise și la materiale textile și lemnoase din apropierea acestora. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru evacuarea a trei butelii din interiorul camerei”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol