HomeSocialEducatie

Bursă de merit olimpic internaţional pentru Mara Ieşanu

Bursa oferită de Ministerul Educației reprezintă o recunoaştere a rezultatelor obținute de absolventa de la Roman-Vodă la olimpiadele internaţionale de chimie.

Mara Ioana Ieşanu, absolventă a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, este unul dintre tinerii români care au arătat că şcoala românească are cu ce se mândri. Cei 68 de elevi români care au obţinut distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale în anul 2013 sunt recompensaţi de Ministerul Educaţiei Naţionale cu o bursă de merit olimpic internaţional. Aceste burse se acordă elevilor care, la olimpiadele şcolare internaţionale, se situează pe unul dintre primele trei locuri, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate. Aceste burse se acordă lunar, pentru o perioadă de 12 luni, potrivit Legii nr. 235/2010.

Cuantumurile bursei de merit olimpic internaţional sunt: 800 de lei (medalia de aur sau premiul I), 600 de lei (medalia de argint sau premiul al II-lea), 400 de lei (medalia de bronz sau premiul al III-lea).

Mara Ioana Ieşanu a câştigat, în acest an, medalia de argint la Olimpiada internaţională de chimie „Dimitrie Mendeleev”, de la Taşkent, Republica Uzbekistan, desfăşurată în perioada 23 – 30 aprilie. La aceeaşi competiţie, Mara a primit şi premiul special pentru cel mai bun punctaj la proba practică a competiţiei. Tânăra nu este la prima reuşită internaţională. În anul 2011, a obţinut medalie de bronz la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară de la Tuymaada, Yacuţia.

Mara a absolvit examenul de bacalaureat cu media 9,70 şi va fi admisă fără concurs la Facultatea de Medicină din Bucureşti, acolo unde doreşte să studieze.

Comentarii

WORDPRESS: 0