Românii care au lucrat cu acte legale în una din ţările Uniunii Europene pot adăuga acea perioadă la vechimea în muncă, pentru a se pensiona. Pentru aceasta, este nevoie de comunicare între Casa de Pensii şi instituţia din străinătate care ţine evidenţa contribuabililor, proces care, uneori, se întinde pe luni sau ani.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană (UE), persoanele care au lucrat legal în alte state ale UE pot adăuga perioada lucrată acolo la vechimea din ţară, obţinând, astfel, stagiul de cotizare necesar pentru a putea ieşi la pensie.
Pensia comunitară (termen datorat faptului că face referire la statele Comunităţii Europene, actualmente UE), reprezintă totalizarea pensiilor cuvenite pentru stagiile de cotizare realizate în toate statele UE, calculată pe principiul „pro rata temporis” (respectiv proporţional cu stagiul de cotizare realizat în fiecare stat mebru).
Pe lângă actele obişnuite care trebuie depuse la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Neamţ de către persoanele care vor să iasă la pensie, pentru a obţine o pensie comunitară este nevoie şi de documentele privind stagiile de cotizare realizate în celelalte state UE. Aceste acte pot fi obţinute direct de către solicitant, înainte de întoarcerea în ţară, de la instituţia care se ocupă în statul respectiv de evidenţierea contribuabililor, sau de către CJP Neamţ, după ce persoana în cauză a depus dosarul de pensionare cu documentele din România. În cel de-al doilea caz, intervine o problemă care face ca soluţionarea unui astfel de dosar de pensie să dureze perioade foarte îndelungate de timp, deoarece comunicarea între instituţii se face, deocamdată, prin corespondenţă şi durează foarte mult.
„După ce instituţiile competente ale statelor membre implicate îşi comunică, prin intermediul formularelor standard de legătură, toate informaţiile necesare, acestea vor emite decizii proprii privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare, decizii pe care le vor comunica persoanei interesate şi/sau celeilalte/celorlalte instituţii competente. Nu este necesar ca solicitantul să îndeplinească simultan condiţiile necesare deschiderii drepturilor de pensie în toate statele membre implicate, drepturile de pensie fiind acordate cu respectarea prevederilor legislaţiilor naţionale în materie”, a declarat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al CJP Neamţ.
Un an şi niciun răspuns
Soții Mocanu, din Roman, care au lucrat mai mulţi ani în Italia, au solicitat, în lunile iunie, respectiv iulie 2013, acordarea drepturilor de pensie comunitară, unul pentru a obţine pensie anticipată, iar celălalt, pentru pensie la limita de vârstă. CJP Neamţ a soluţionat, conform Legii 263/2010, cererea de acordare a drepturilor de pensie naţională, după care a solicitat Institutului din Italia – INPS – confirmarea stagiilor de cotizare realizate de cei doi asiguraţi în sistemul de asigurări sociale din Italia, însă nici până la această dată nu s-a primit un răspuns.
„Până la această dată, respectivul institut nu a comunicat pentru cei doi formularul E205, care trebuie să conţină stagiile de cotizare recunoscute. Având în vedere întârzierea comunicării, CJP Neamţ va reveni cu solicitare către INPS pentru transmiterea formularelor necesare”, a spus purtătorul de cuvânt al CJP Neamţ.
Între timp, cele două persoane nu au primit niciun răspuns din partea Casei de Pensii, nici măcar minimul respect de a li se comunica rezultatul corespendenței cu instituția din Italia. Acest lucru îi descurajează pe toţi cei care, deşi ar avea dreptul la pensionare conform legii, nu pot face acest lucru din cauza lipsei unei comunicări eficiente între două instituţii. Pentru cei mai mulți, situația este alarmantă, fiind la vârsta la care nu mai găsesc de muncă, nici măcar în Italia, iar în România nu ai nici o șansă să fii angajat la 60 de ani. Previzibil ca numărul celor care vor ajunge în această situație să crească, știut fiind că din Roman și comunele limitrofe au plecat la muncă în străinătate, imediat după revoluție, zeci de mii de lucrători, a căror vârstă, stare de sănătate și efecte ale crizei impun revenirea acasă și îngroșarea cozilor la instituții de aistență socială.










Sotii Mocanu trebuiau sa-si procure singuri respectivele formulare. Nu poti imputa unei institutii propria indolenta.
CEI MAI MARI SPAGARI SE AFLA LA CJP NEAMT INCEPAND CU POSTARUL SI PANA LA DIRECTOR AU UN GRAD DE NESIMTIRE ATUNCI CAND MERGI LA GHISEU SI ITI CERI DEPRTURILE . ASA ESTE TREBUIE SA ASTEPTI LUNI SA TI DEA UN RASPUNS DACA NU TREBUIE SA MERGI PERSONAL ZIC ASTEA PENTRU A STI SI AUTORITATILE DIN JUDET CUM SE MACINA FAINA LA CASA DE PENSI NEAMT – AR TRIBUII DNA-UL SA SI FACA DATORIA SA VADA CUM SE APROBA DOSARELE DE PESIONARE MAI ALES CELE CU SPAGA ..