Bilete de tratament pentru 216 pensionari, la finalul lunii octombrie

HomeSanatate

Bilete de tratament pentru 216 pensionari, la finalul lunii octombrie

 

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, pot pleca la tratament balnear 216 persoane, pensionari și asigurați, din județul Neamț. Aceasta este a șaisprezecea serie de tratament balnear din anul 2017, repartiția biletelor fiind realizată prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, informează Casa Județeană de Pensii Neamț.

Se asigură tratament balnear atât în staţiunile în care Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) deține în proprietate structuri de cazare, cât și în alte societăţi comerciale cu care CNPP a încheiat contracte (Sovata, Buziaș, Covasna, Slănic Moldova, Mangalia, Felix, Herculane, Olănești, Bălțătești, Căciulata, Vatra Dornei, Târgu Ocna, Nicolina, Sarata Monteoru, Tușnad, Techirgiol), beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament.

„Reamintim că ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă”, precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț. Lista cererilor aprobate este afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete de tratament.

De la începutul anului și până la această dată, la Casa Județeană de Pensii Neamț au solicitat un bilet de tratament balnear 7.735 persoane, beneficiind de tratament balnear 3.692 persoane.

Potrivit Ordinului Președintelui CNPP nr. 129/07.03.2017, pentru a se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea se completează numai pe formularul aprobat – Anexa nr.2 la Ordinul 129/07.03.2017.

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile. Pentru anul 2017 sunt 18 serii de tratament balnear, ultimele două serii având ca dată de începere a sejurului zilele de 14 noiembrie 2017, respectiv 1 decembrie 2017.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0