Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț a prezentat bilanțul pagubelor incendiului de amploare produs marți, 2 mai, la mai multe societăți comerciale de pe artera ocolitoare Roman Vest, din zona stației Petrom.
„La ora 12:28, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu pe Artera Ocolitoare a municipiului Roman, la un depozit de paleți aflat în imediata apropiere a unei stații peco. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SVSU Roman. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta violent la paleții depozitați pe platforma din apropierea stației peco, cu posibilitatea propagării la aceasta și producerea unei explozii. Vântul a favorizat extinderea flăcărilor cu repeziciune la construcțiile aflate în imediata vecinătate”, a declarat a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Având în vederea amploarea incendiului și cantitatea mare de materiale combustibile, s-au suplimentat forțele și mijloacele de intervenție inclusiv de la Detaşamentele de pompieri Piatra Neamț și Tîrgu Neamț. Astfel, la această misiune au acționat forțe și mijloace de intervenție de la: ISU Neamț, cu 3 ofițeri, 50 de subofițeri, 2 maiștri militari și 2 soldați gradați profesioniști cu 9 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și 3 autoturisme de serviciu; Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Roman, cu 16 persoane, cu 4 motopompe, 3 cisterne și două utilaje; doi operatori economici, din municipiul Roman cu două utilaje.
Incendiul a fost lichidat miercuri, 3 mai, la ora 05:05. La locul producerii evenimentului au rămas la asigurat pompieri din cadrul Detașamentului și SVSU Roman.
Pagubele incendiului
Conform bilanțului ISU Neamț, pagubele produse de incendiu sunt importante, fiind afectate mai multe construcții. Astfel, la un operator economic care are domeniu de activitate depozitarea paleților au ars aproximativ 6.000 de paleți și europaleți dispuși pe o suprafață de aproximativ 2.600 de metri pătrați, o clădire din lemn în care se aflau documente, două strunguri și 250 metri gard din tablă.
La Ocolul Silvic Roman au ars aproximativ 60 de metri pătrați de material lemnos depozitat pe amplasament și au fost afectate două construcții. La o construcție au fost deteriorate tâmplăriile din lemn de la șase ferestre și tencuiala exterioară pe o suprafață de 50 de metri pătrați, iar la cea de-a doua trei ferestre, cinci uși metalice, tencuiala exterioară pe o suprafață de 15 metri pătrați, 100 de kilograme de lemn și o ușă de tip hală industrială.
La stația de distribuție a carburanților, din cauza temperaturilor ridicate produse de flăcări, au fost deteriorate: fațada clădirii din termopan, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, trei uși, sistemul de supraveghere, instalația electrică exterioară, opt metri pătrați din copertină, o vitrină frigorifică, rastelul pentru uleiuri uzate și display-ul unei pompe de alimentare.
La un operator economic ce avea ca obiectiv de activitate depozitarea și comercializarea materialelor și accesoriilor pentru producerea de mobilier au ars de 700 de metri cubi de material lemnos (PAL, AGT, OSB, placaj, blaturi de bucătărie, HDF), 10.000 ml cant ABS, mobilier, electrocasnice, un utilaj, aparate de măsură specifice domeniului de activitate, sistem de supraveghere video, anvelope și articole de birotică și papetărie.
La un operator economic ce avea ca domeniu de activitate depozitarea și comercializarea pieselor auto, au ars echipamente IT, mobilier, rafturi de depozitare și de prezentare, electronice, documente, echipament de supraveghere video, piese auto și consumabile, precum și bunuri personale ale angajaților.
La un operator economic, proprietarul halelor închiriate la doi operatori economici afectați de incendiu, au ars: o hală cu suprafață de 590 de metri pătrați compusă din birouri și spații de depozitare, o hală de 1000 de metri pătrați compartimentată în spații de depozitare și birouri și un container metalic de 15 metri pătrați în care erau depozitate scule și materiale textile.
La un operator economic a fost deteriorată izolația interioară din polistiren a unui container cu suprafața de 30 de metri pătrați.
„Alimentarea cu apă a fost asigurată din rezervoarele de apă pentru incendiu ce aparțin unui depozit regional și unui hipermarket aflate în apropierea locului producerii evenimentului. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a mai precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Comentarii