Roman, Neamț
Căutare site

Bilanțul ISU Neamț: 21 de ani de intervenții în sprijinul comunității

Bilanțul ISU Neamț: 21 de ani de intervenții în sprijinul comunității

La împlinirea a 21 de ani de la înființare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț a prezentat luni, 15 decembrie, bilanțul activității desfășurate zilnic în slujba comunității, de la prevenire și pregătire până la intervenții complexe în situații de urgență.

Cadrul național

În conformitate cu HG nr. 1.490 din 09.09.2004, publicată în M.O. nr. 884 din 28.09.2004, s-a înființat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având sediul în București.

Până în anul 2004, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și cele de protecție civilă se realizau de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari și Comandamentul Protecției Civile, instituții aflate sub coordonarea Ministerului de Interne.

Pentru a se adapta la creșterea exponențială a riscurilor nonmilitare, pe fondul accelerării tendințelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităților economice și producerii de dezastre, cele două instituții menționate fuzionează în decembrie 2004, luând astfel ființă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în conformitate cu H.G.R nr. 1.492 din 09.09.2004.

Obiectivul fundamental al activității desfășurate de IGSU vizează eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor și asigurării stării de normalitate a vieții comunităților umane și este atins prin multitudinea de activități de prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte tipuri de calamități naturale sau antropice.

Activitatea ISU Neamț

Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț vizează cu prioritate trei dintre cele cinci domenii de acțiune esențiale în managementul situațiilor de urgență: prevenire, pregătire și răspuns, reușind să asigure monitorizarea cât mai eficientă a situațiilor de urgență, concomitent cu dezvoltarea capacității de răspuns.

ISU Neamț își îndeplinește misiunile specifice într-o porțiune din teritoriul național, denumită zonă de competență, aprobată prin Hotărâre a Guvernului, suprafața acesteia fiind identică cu suprafața teritoriului județului Neamț. Pentru asigurarea răspunsului optim, zona de competență este împărțită în raioane de intervenție sau sectoare de intervenție aferente următoarelor subunități sau puncte de lucru: Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și Punctul de lucru Roznov au repartizate un raion de intervenție/sector de intervenție care cuprinde 1 municipiu, 2 orașe, 28 de comune și 132 sate.

Detașamentul de pompieri Roman și Punctul de lucru Poienari au repartizate un raion de intervenție/sector de intervenție care cuprinde 1 municipiu, 29 de comune din județul Neamț, cu 123 sate și 2 comune din județul Iași (plan de intervenție comună). Detașamentul de pompieri Tîrgu Neamț, compus din Garda de intervenție nr. 1 Târgu-Neamț și Garda de intervenție nr. 2 Poiana Teiului, are repartizat un raion de intervenție care cuprinde 1 oraș, 21 de comune și 93 sate.

Sute de mii de intervenții în 21 de ani

În cei 21 de ani de existență, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț s-au produs 168.553 de evenimente care au necesitat intervenția serviciilor profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență din care: 9.708 pentru stingerea incendiilor; 4.129 incendii de vegetație și altele/arderi necontrolate; 4.461 misiuni pentru asistența persoanelor; 7.747 pentru alte situații de urgență; 387 pentru protecția mediului; 8.126 pentru alte intervenții; 469 pentru misiuni de sprijin; 448 exerciții; 6.281 misiuni de recunoaștere și activități de informare; 2.229 misiuni de prevenire privind măsuri COVID-19; 124.568 pentru cazuri de urgență asistate de echipajele de descarcerare și prim ajutor – SMURD.

De asemenea, forțele de intervenție au mai fost solicitate în 9.445 situații, la care însă nu s-a intervenit din diverse motive: 2.327 întoarceri din drum – echipajele au fost alertate, dar au fost rechemate la unitate, întrucât nu mai era necesară deplasarea acestora; 5.132 deplasări fără intervenții – echipajele au ajuns la locul evenimentului, dar nu au acționat, întrucât evenimentul a fost rezolvat de către SVSU/SPSU, cetățeni/salariați sau persoanele au refuzat primul ajutor calificat; 1.986 alarme false – echipajul a ajuns la adresa indicată și a constatat că evenimentul nu s-a produs sau pacientul nu există.

Din păcate, incendiile nu au produs doar pagube materiale, ci și victime omenești: 163 de persoane au decedat (9 copii și 154 de adulți), 364 de persoane au fost rănite (29 de copii și 335 de adulți). Totodată, în perioada analizată au fost salvate 724 de persoane, dintre care 234 de copii și 490 de adulți.

„În acești 21 de ani, pe timpul misiunilor și al activităților de pregătire, am avut sprijinul Instituției Prefectului, Consiliului Județean Neamț, al primarilor din județ și în mod special al celor din municipiile Piatra Neamț și Roman, din orașele Târgu Neamț, Roznov și comunele Poiana Teiului și Poienari – acolo unde avem dislocate subunitățile de intervenție, S.T.S. – Biroului „112” Neamț, colegilor din Ministerul Afacerilor Interne, polițiști și jandarmi nemțeni, al colegilor din Ministerul Apărării Naționale, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de ambulanță al județului Neamț, Inspectoratul de Stat în construcții, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, precum și din celelalte instituții reprezentate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Mulțumim tuturor cadrelor din ISU Neamț, pentru eforturile pe care le fac pentru îndeplinirea obiectivului principal al instituției: protejarea și salvarea cetățenilor! La mulți ani, ISU Neamț! Mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată!”, au transmis cu acest prilej reprezentanții ISU Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.