Bilanț bun al echipelor şi sportivilor de la LPS Roman în 2014

Dimensiune text

Directorul Petru Sandu este recunoscător colegilor şi sportivilor pentru rezultatele obţinute.

Liceul cu Program Sportiv Roman este o instituţie care promovează valori şi educă, activitatea sa, aşa cum îi spune şi numele, fiind profilată pe formarea de sportivi. An de an, la LPS Roman sunt formaţi sportivi şi echipe de sportivi de valoare naţională, cel puţin. Nu poţi avea pretenţia de a avea mereu generaţii de excepţie, dar nu există an în care LPS Roman să nu puncteze la nivel de podium naţional.

junioare 1„Liceul cu Program Sportiv Roman şi-a realizat, în mare, obiectivele propuse în anul 2014. Au fost rezultate bune obţinute în competiţiile organizate de Ministerul Educaţiei, dar şi în cele aflate sub oblăduirea Ministerului Sporturilor. Aş remarca rezultatele obţinute de elevii noştri la Olimpiada Naţională a Sportului Școlar, prin echipa de handbal masculin a juniori II, prin cea feminină de handbal la juniori I şi prin cea de fotbal, juniori I. Unul dintre rezultatele cele mai mari şi mai frumoase este cel obţinut de echipa feminină de handbal, condusă de profesorul Ioan Holban, în campionatul naţional al juniorilor I – medalie de bronz. Avem a treia echipă din România la handbal, juniori. Aceasta spune multe despre profesionalismul antrenorului şi despre valoarea acestor fete. La sporturile individuale, mă refer în primul rând la atletism, au ieşit în evidenţă profesorul Emilian Floroiu şi eleva sa Carla Sescu. LPS Roman, Romanul şi România au avut reprezentanţi, Floroiu şi Sescu, la Jocurile Olimpice ale Tineretului. Rezultate cu care putem să ne comparăm cu centre mai mari au fost obţinute şi la secţia de judo, coordonată de profesorii Costel Ciobanu şi Cristi Budoşcă. Stăm foarte bine la baseball, domeniu în care sunt implicaţi profesorii Ioan Popa, Marius Țocu şi Marcel Arcana. Nu în ultimul rând este fotbalul. Este un domeniu de care sunt foarte apropiat, ca şi de handbal. Echipa pregătită de profesorul Gheorghe Dănilă a luat bronzul la Olimpiada Naţională a Sportului Școlar. Mulţumesc tuturor sportivilor care au reuşit să obţină rezultate bune şi foarte bune în 2014, profesorilor acestor copii şi tuturor celor care ne-au sprijinit să facem cunoscute numele liceului şi al oraşului. Părinţii acestor elevi ai noştri constituie un exemplu”, a afirmat Petru Sandu, director al Liceului cu Program Sportiv Roman.

Învăţământ, sport, bază materială, ingrediente ale performanţei

LPS 3 - juniori fotbalNu întâmplător, Liceul cu Program Sportiv Roman a fost în centrul atenţiei naţionale în vara trecută, când pe terenul său s-au disputat meciuri din grupe şi din fazele superioare, inclusiv finala, ale turneul final naţional de minifotbal. Evoluţia nu se va opri nici în ce priveşte crearea de condiţii, nici în procesul de învăţământ sau de pregătire sportivă.

„Am reuşit, în anul şcolar încheiat în 2014, să terminăm un teren de minifotbal excepţional, în curtea liceului, dotat aproape de superlativ şi pe care fac pregătire elevii. Sperăm ca, în 2015, să facem şi acele vestiare care să completeze această arenă. Cu aportul Consiliului Local şi al primarului municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, ni s-a aprobat folosirea unei suprafeţe de teren necesare pentru definitivarea lucrării la standard european. De asemenea, am izbutit să ducem la capăt lucrările de refacere a căminului destinat cazării sportivilor, în condiţii de excepţie. Nu în ultimul rând, s-a transformat în realitate un vis mai vechi, acela de a avea o spălătorie proprie, care ne este de foarte mare folos”, a afirmat Petru Sandu.

Carla Sescu

Carla Sescu

În 2015, acesta îşi propune obţinerea de rezultate de nivel înalt. „Vrem locul I şi la campionatul naţional, dar şi la Olimpiada Naţională a Sportului Școlar. Urmărim promovarea de sportivi la loturile naţionale şi la echipe de ligă superioară. Toate acestea nu se pot face fără carte. Aş vrea să mulţumesc tuturor profesorilor de la alte specializări decât sportul pentru felul în care au contribuit la formarea acestor copii, la procesul de învăţământ în sine. Au fost rezultate notabile obţinute la examenul de capacitate, la Bacalaureat procentajul de reuşită a fost de peste 60 la sută, avem absolvenţi de liceu care au intrat la facultate. Să nu uităm că, nu întâmplător, în 2014 am luat, pentru a treia oară consecutiv, titlul de şcoală europeană prin aportul concret al coordonatorului de proiect, profesor Irina Pătrăuceanu. Sperăm ca în 2015 să trecem mai uşor peste greutăţile pe care le vom întâmpina. Profesorilor, elevilor şi tuturor celor care ne susţin în activitatea noastră le doresc un an mai bun, cu sănătate şi putere de muncă!”, a urat Petru Sandu.



COMENTARII

WORDPRESS: 0