Miercuri, 9 septembrie, un bărbat a fost rănit după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în jurul orei 13, pe bulevardul Roman Mușat, în zona cartierului Favorit.
Conform IPJ Neamț, accidentul s-a petrecut în timp ce biciclistul, un bărbat de 70 de ani, din Roman, se deplasa pe bulevardul Roman Mușat, pe prima bandă, dinspre hotel spre ieșirea din oraș, și ar fi încercat să vireze stânga fără să se asigure, spre strada Tradafirilor, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din comuna Alexandru cel Bun.
„În urma accidentului, biciclistul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Dimitrie Mocanu, din cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Neamț.
Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență Roman, bărbatul accidentat a fost adus la spital în stare stabilă din punct de vedere hemodinamic, aflându-se la orele după-amiezei în curs de investigații medicale.
Foto: facebook / Radar Roman Oficial
Comentarii