Prima paginăEducatie

Biblioteci virtuale la dispoziția elevilor

Dimensiune text

Numărul de volume din bibliotecile clasice poate fi crescut virtual, în baza unui abonament.

 

 

Bibliotecile școlare și-ar putea extinde numărul de volume la care elevii proprii ar avea acces, completându-și bibliotecile clasice cu o bibliotecă virtuală. Proiectul, care are acordul Ministerului Educației Naționale, presupune încheierea unui contract de parteneriat cu o firmă care își asumă obligația de a facilita accesul electronic al elevilor școlii atât la volumele aflate deja în biblioteca școlii, cât și la cele din biblioteca unităților partenere. „Luxul” elevilor, care ar putea să acceseze de acasă orice volum care le este necesar pentru pregătire la beletristică și, pe viitor, chiar și manualele, costă 28,5 euro pe lună, bani pe care ar trebui să-i plătească școlile care acceptă parteneriatul. Propunerea a fost prezentată luni, 28 ianuarie, tuturor directorilor din școlile romașcane, aceștia având la dispoziție o săptămână pentru a hotărî, alături de consiliul de administrație al școlii, dacă intră sau nu la cheltuieli.

Parteneriatul sună tentant în principal pentru școlile care nu au o bibliotecă clasică bogată. Noi avem în biblioteca școlii 80.000 de volume la care elevii noștri au acces. Ar fi fost interesant dacă firma ne-ar fi dat posibilitatea de a folosi sistemul de probă o perioadă, măcar o lună, pentru a ști dacă elevii sunt interesați de aceste biblioteci virtuale și câți dintre ei accesează sistemul. Riscăm să facem o investiție care nu se adresează decât unui număr foarte restrâns de utilizatori„, a spus profesoara Mihaela Tanovici, director al Colegiului Național „Roman-Vodă”.

COMENTARII

WORDPRESS: 0