Home

Bianca Perie, port-drapel al României la Jocurile Francofoniei

Romașcanca va intra în concurs, la aruncarea ciocanului, vineri, 13 septembrie.

Bianca Perie, cea mai titrată sportivă din Roman a momentului, fostă cvadruplă campioană mondială la aruncarea ciocanului la juniorii II și I, va intra vineri, 13 septembrie 2013, în concurs la întrecerile din cadrul Jocurilor Francofoniei, competiție rezervată culturii și sportului. Ultimele rezultate internaționale ale Biancăi, cele din acest an și din anul precedent, nu sunt cele mai bune din carieră. În 2013 s-a clasat pe locul al 11-lea la mondiale, după locul al șaselea ocupat, în aceeași competiție, în urmă cu doi ani. Nici n-a reușit să arunce la 72 de metri ciocanul, ci doar ceva peste 71 de metri, în acest an. De la campionatul mondial din Rusia încoace, de acum o lună, eleva antrenorului emerit Lucică Cucoș a mai concurat în Franța, la sfârșitul lui august, la întrecerea inter-regională europeană, reprezentând echipa țărilor din zona balcanică. A ocupat locul al treilea cu o aruncare de 67,97 de metri.

“A fost o vreme neprielnică, nu doar pentru Bianca. Nici Tatiana Lisenko (Rusia), campioana mondială, n-a izbutit prea mult. Doar o aruncare de 71 de metri. Pe locul secund a fost o sportivă din Franța. Am ceva dubii în privința măsurătorilor, am văzut și la disc. În ce privește Jocurile Francofoniei, sper ca Bianca să câștige, dacă nu dau celelalte mai mult de 71 de metri. M-am bucurat foarte mult când a fost numită ca purtătoare de drapel la deschiderea competiției din Franța, la care șefa delegației române este Gabriela Szabo. Cam plouă pe acolo. Mi-a zis Bianca:« A plouat tare». Este foarte greu să arunci în asemenea condiții. Acum patru ani, la Beirut, am fost cu ea. Bianca a ocupat locul al doilea. Să vedem ce va fi acum. Mai bine, sper”, spune antrenorul Lucică Cucoș, gândindu-se, parcă, mai mult la Jocurile Olimpice din 2016, din Brazilia.

Comentarii

WORDPRESS: 0