Romaşcana Ana Bianca Mihăilă s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis de câmp de la Târgu Jiu, unul din cadrul Circuitului ITF (International Tennis Federation) şi dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de dolari. În primul tur de pe tabloul principal de 32 de jucătoare, Bianca a învins-o, cu 7-5, 7-6 (1), după foarte mult efort depus, pe italianca Giulia Pairone, sportivă venită din calificări. Clasată pe locul 1151 în ierarhia de moment a ITF, Mihăilă a avut programat a juca în optimi miercuri seară, după închiderea ediţiei, cu Alexandra Perper (Republica Moldova), ce-a care a eliminat-o în primul tur pe Caroline Romeo (Franţa, favorită numărul trei, clasată pe locul 478). Dacă o va învinge pe Alexandra Perper, Mihăila o va întâlni în sferturi pe câştigătoarea partidei dintre Camelia Elena Hristea şi Julieta Lara Estable (Argentina, favorită numărul 7).
În primul tur al probei de dublu, optimi, Ana Bianca a fost eliminată. Ea, o foarte bună jucătoare în disputa pe suprafaţă maximă de teren, indiferent de coechipieră, a avut cele mai bune rezultate din carieră la dublu. De această dată, a făcut pereche cu Simona Ionescu, favorită numărul 6 la simplu în turneul de la Târgu Jiu. Bianca şi Simona au pierdut la scor foarte strâns, în maxi tie-break, 3-6, 6-3, (4-10), în faţa cuplului din Cehia, Karolina Cechova şi Nikola Horakova.
Comentarii