Roman, Neamț
Căutare site

Bianca Mihăilă, cea mai bună jucătoare de tenis de câmp a Romanului în 2014

Sportiva de la Tenis Club Municipal Roman este pe locul al 18-lea în ţară, la categoria 18 ani, şi pe cel de al 42-lea la seniori.

În martie 2014, romaşcana Ana Bianca Mihăilă, legitimată la Tenis Club Municipal, a revenit în circuitul internaţional de tenis Pro ITF din acest an, cu un prim turneu în aer liber la Gonesse, în Franţa, concurs pe zgură dotat cu premii totale de 10.000 de dolari. Ea s-a calificat direct pe tabloul de 16 în concursul de dublu, parteneră fiindu-i Michaela Boev, din Bulgaria. Cele două au reuşit să se califice în sferturile de finală, după ce, în optimi, au învins cu 6-4, 6-4 perechea franceză Solene Guyomard / Carla Touly. În sferturile de finală, Mihăilă şi Boev au jucat împotriva cuplului olandez Erika Vogelsang / Mandy Wagemaker şi au pierdut meciul: 6-7, 3-6. În concursul de simplu, tenismena romaşcană, în vârstă de 17 ani atunci, a fost foarte aproape de calificarea pe tabloul principal de 64 de jucătoare. Cotată ca favorită 13 între cele 48 de participante din calificări, Bianca a avut un prim tur liber, iar în cel de al doilea a învins-o cu 6-2, 6-1 pe Theresa Piontek (Germania). În partida decisivă pentru urcarea pe tabloul principal, Mihăilă a cedat, 2-6, 4-6, în faţa favoritei numărul 4: Kelly Versteeg (Olanda). În precedentul concurs, din Pro ITF Circuit, desfăşurat în decembrie 2013 la Duino Aurisina (Italia), Ana Bianca a ocupat locul al treilea în proba de dublu, alături de Silvia Njiric (Croaţia).

În luna martie, Ana Bianca Mihăilă ocupa locul 1052 mondial (WTA) la simplu, după ce, în decembrie 2013, se afla pe poziţia 1016, cea mai bună de până atunci. La dublu, romaşcana era pe locul 573 în lume, cea mai bună poziţie ocupată anterior fiind 543. În turneele ITF la care a participat până în luna amintită a realizat nouă victorii, din 28 posibile, în meciuri la simplu, pe tabloul principal, respectiv 26 de victorii din 51 de meciuri la dublu, tot pe tabloul principal. Are în palmares două titluri, ambele la dublu, în 2013, la Sarajevo (Bosnia / Herţegovina) şi la Bol (Croaţia). Este pregătită de tatăl său, Vasile Mihăilă.

A urmat un alt turneu, tot de 10.000 de dolari, în Franţa, la Le Havre. Bianca n-a trecut de calificări, la simplu, dar nici n-a ajuns în sferturi de finală, la dublu. De această dată a făcut pereche cu Carla Touly (Franţa), fără succes, 2-6, 2-6, în faţa cuplului olandez Erika Vogelsang / Mandy Wagemaker, cu care se mai întâlnise şi la Gonesse.

În aprilie, la Chiasso (Elveţia), Mihăilă a jucat doar în două tururi, insuficient pentru calificarea pe tabloul principal la simplu. Aşa cum s-a întâmplat de obicei, Bianca a demostrat şi în acest turneu din Elveţia că se simte mai în largul ei la dublu, indiferent de naţionalitatea coechipierei. La un turneu dotat cu premii totale în valoare de 25.000 de dolari, de la Chiasso, Mihăilă a ales-o ca parteneră pe Xenia Knoll (Elveţia) şi n-a greşit. Puţin a mai lipsit să ajungă în finală: 6-3, 6-1 în optimi cu Barbat (Danemarca) / Hofmann (Germania), calificare în semifinale prin neprezentare a cuplului Furlanetto (Argentina) / Luz (Portugalia), 3-6, 5-7 în penultimul act cu Grimm şi Teichmann (Elveţia).

A urmat un drum costisitor până în Suedia, acolo unde, la Bastad, Mihăilă a pierdut meciul pentru intrarea în optimi, 6-7, 5-7 cu Natsumi Chimura (Japonia).

Turneul de la Zielona Gora (Polonia), din luna mai, putea fi unul în care să fie răsplătite, la maximum, eforturile făcute în cele precedente. S-a terminat, aproape de foarte dată, bine. La simplu, Bianca a câştigat meciul din şaisprezecimi, 6-3, 6-1, cu Joanna Skrzypczynska (Polonia), într-un timp mai scurt decât i-a trebuit să citească numele adversarei. În optimi, Mihăilă a câştigat cu 6-0 primul set cu o reprezentantă a Rusiei de sorginte georgiană: Natela Dzalamidze. Le-a pierdut pe următoarele: 5-7, 1-6. A scos din pagubă la dublu, probă în care a avut-o coechipieră pe Sviatlana Pirazhenka (Belarus): 7-5, 6-1, în optimi, cu M. Malmqvist (Suedia) / K. Sliusar (Ucraina); 6-4, 6-1, în sferturi, cu Czarnik şi Huminska (Polonia); 4-6, 6-4, 10-8, în semifinală, cu M. Frech şi Z. Maciejewska (Polonia). În finală, 4-6, 1-6, scorul a fost favorabil cuplului Dzalamidze / Siedliska.

Tot în mai, Mihăilă s-a oprit în calificări la turneu de la Velenje (Slovenia). A urmat concursul de la Sibiu, în care romaşcana a pierdut în primul tur de pe taboul principal, la simplu, 7-6, 4-6, 2-6 cu Elena Hristea. În acelaşi turneu, dar la dublu, Mihăilă a făcut pereche cu Daniela Ciobanu (Moldova). A fost înfrângere pe muchie, în sferturi de finală, în faţa cuplului Buzean / Dascălu: 7-5, 5-7, 9-11.

A urmat turneul de la Galaţi, tot de 10.000 de dolari, din iunie. Mihăilă a jucat sferturi de finală şi la simplu (4-6, 0-6 cu Patricia Țig), şi la dublu, alături de Daniela Ciobanu, 2-6, 4-6 cu perechea Ivaşcu / Roşca.

În turneul de la Bucureşti, de la sfârşitul lunii iunie, Mihăilă a pierdut în sferturi meciurile cu Cristina Stancu, 3-6, 1-6, respectiv 2-6, 4-6, la dublu, în pereche cu Ioana Ducu.

Alte două turnee, la Iaşi şi Galaţi, au rămas tot cu sferturi de finală, la dublu. Ulterior, la Timişoara şi Arad s-a încheiat la fel.

Situaţia s-a mai schimbat, în Spania, cu prilejul turneului de la Benicarlo, tot de 10.000 dolari. Bianca a ajuns până în semifinale, alături de belgiana Elke Lemmens. După victoria din sferturi, 7-5, 2-6, 10-4 în dauna cuplului spaniol Martinez / Martinez, Mihăilă şi Lemmens au pierdut, 1-6, 4-6, semifinala cu Bolsova (Spania) / Gamiz (Venezuela).

Ultimul concurs al anului, pe zgură şi în aer liber, a fost tot în Spania, la Vinaroz, în noiembrie. Adversarele din fazele superioare au fost cam aceleaşi pentru Ana Bianca Mihăilă. După ce a trecut de calificări în urma a trei victorii, pe tabloul principal de simplu, Mihăilă a jucat şi pierdut cu Aliona Zadoinov Bolsova (Spania), 4-6, 3-6 în şaisprezecimi. Mai mult, în sferturile de finală de la dublu, romaşcana, alături de Josephine Boualem (Franţa), de această dată, a dat tot peste Bolsova şi Gamiz, fără folos: 1-6, 2-6.

Sportiva de la Tenis Club Municipal Roman este pe locul al 18-lea în ţară la categoria 18 ani şi pe cel de al 42-lea la seniori, conform clasamentelor Federaţiei Române de Tenis (FRT).

Sportivi de la TCM Roman în clasamentele FRT

Riana Maria Cobuz ocupă locul al 48-lea la grupa zece ani şi tot ea este pe poziţia 241 la grupa 12 ani. Adela Fărcăşel se clasează pe locul al 74-lea la grupa 12 ani. Mai sunt incluşi în ierahiile naţionale ale grupelor mici de vârstă: Ioana Simina Moise – 127 (zece ani), Patricia Netedu – 162 (12 ani), Rareş Bodea – 303 (12 ani), Răzvan Druţu – 220 (10 ani), David Dămoc – 241 (14 ani), Gabriel Grigoraş – 227 (12 ani).

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.