Prima paginăActualitateRoman

Baza 3 Logistică „Zargidava” împlineşte cinci ani

Dimensiune text

Joi va avea loc un ceremonial militar şi religios şi va fi sfinţită o troiţă ridicată cu suportul personalului comandamentului Bazei 3 Logistică. 

Cu ocazia sărbătoririi a cinci ani de la înfiinţarea Bazei 3 Logistică „Zargidava” din Roman joi, 30 iulie, începând cu ora 12.00, au loc, la sediul din strada Profesor Dumitru Mărtinaş nr. 2, manifestări militare şi culturale. Ceremonialul militar şi religios prilejuit de aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea marii unităţi militare romaşcane este programat la ora 12.00. Sfinţirea unei troiţe ridicate cu suportul personalului comandamentului Bazei 3 Logistică va avea loc la ora 13.00. La activitate vor participa comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Lucian Foca, comandanţi ai unor structuri din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, însoţit de un sobor de preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, membri ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, membri  ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi militari romaşcani.

Baza 3 Logistică şi-a început activitatea la 1 august 2010, în conformitate cu prevederile „Planului-cadru pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2010”, aprobat în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), şi a Ordinului ministrului Apărării Naţionale privind restructurarea şi modernizarea unor comandamente de mari unităţi, subunităţi şi formaţiuni militare din Armata României. Comandamentului Bazei 3 Logistică i-a fost alocat indicativul numeric 01144 şi i s-a aprobat funcţionarea în Garnizoana Roman. În anul 2011 s-a finalizat procesul de constituire a marii unităţi, destinată asigurării sprijinului logistic pentru structurile militare din compunerea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, unităţi dispuse de la nordul Moldovei şi până la Marea Neagră.

În baza Decretului nr. 600 din 20 iunie 2011 al Preşedintelui României şi în conformitate cu ordinul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, pe data de 24 iunie 2011 a avut loc ceremonia de înmânare a Drapelului de luptă Comandamentului Bazei 3 Logistică.

Începând cu data de 14 decembrie 2011, unităţii i s-a acordat denumirea onorifică „Zargidava” şi i s-a aprobat însemnul heraldic. La data de 25 iunie 2014, pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor şi în semn de apreciere a rezultatelor obţinute în procesul instruirii, şeful Statului Major al Forţelor Terestre a acordat Bazei 3 Logistică „Zargidava” „Emblema de onoare a Forţelor Terestre”, ca recunoaștere a devotamentului, echilibrului, competenţei şi predictibilității, valorile perene ale militarilor Bazei 3 Logistică „Zargidava”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0