Marți, 22 octombrie, în jurul orei 13, pompierii de la Detașamentul Roman au fost solicitați pentru o misiune de deblocare a unei uși de la etajul al patrulea al unui bloc de locuințe de pe Fundătura Dr. Felix, din municipiul Roman, informează ISU Neamț. La locul intervenției a fost deplasată și o ambulanță SMURD – TIM.
Echipajul de pompieri a pătruns în locuință, după ce a forțat ușa. În locuință a fost găsită o femeie în vârstă de aproximativ 77 ani, cu semne vitale, dar inconștientă, în stare comatoasă, care a fost transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Conform reprezentanților spitalului, în urma tomografiei computerizate a rezultat că femeia a suferit accident vascular cerebral ischemic întins. Pacienta, încă inconștientă, dar cu semne vitale, a rămas internată în Spitalului Municipal de Urgență Roman, în secția de Neurologie.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol