Iniţial, la Federaţia Română de Fotbal se stabilise ca jocurile de baraj pentru promovare în liga a treia, fosta divizie C, să se joace în trei.
Era vorba despre trei echipe care să lupte pentru un singur loc promovant. S-a revenit asupra hotărârii şi s-a ajuns la varianta cu meciuri eliminatorii, sistem care pe care, disputate într-o singură manşă, pe teren neutru. În meciurile de baraj pentru promovare în liga a treia este înscrisă şi UTA, nume legendar în fotbalul românesc. Fostă campioană a României, UTA, de pe vremuri, a eliminat Feyenoord Rotterdam, în 1970, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. Echipa de acum a Aradului este colegă de baraj cu Voinţa Ion Creangă.
Toate partidele în urma cărora se vor stabili promovatele în liga a treia de fotbal, sezonul 2014-2015, vor avea loc pe teren neutru, într-o singură manşă, în 21 iunie şi de la ora 18. Voinţa Ion Creangă, ocupanta locului I în campionatul judeţului Neamţ, va juca, la Iaşi, cu Sport Club II Bacău. Meciul va avea loc pe terenul prim-divizionarei CSMS Iaşi, stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou.
Programul şi locaţiile partidelor:
– AS Bradul Putna (Suceava) – ACF Gloria II Bistriţa / în Piatra Neamţ;
– CS Luceafărul Mihai Eminescu (Botoşani) – AS Rapid Dumeşti (Iaşi) / Pojorâta (Suceava);
– Voinţa Ion Creangă – SC II Bacău / Iaşi;
– CS FC 2007 Gârceni (Vaslui) – Metalosport Galaţi / Odobeşti (Vrancea);
– Viitorul 2010 Buzău – Viitorul Însurăţei (Brăila) / Slobozia (Ialomiţa);
– ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (Covasna) – CS Selena Jariştea (Vrancea) / Bacău;
– ACS FC Delta Tulcea – CFR Constanţa / Brăila;
– AS Voinţa Snagov (Ilfov) – Unirea Fierbinţi (Ialomiţa) / Călăraşi;
– ACS Înainte Modelu (Călăraşi) – ACS Petrolul Roata (Giurgiu) / Ploieşti;
– CS Sporting Roşiori de Vede (Teleorman) – AFC Comprest Bucureşti / Snagov;
– FC Aninoasa (Dâmboviţa) – FC Astra II (Prahova) / Sfântu Gheorghe (Covasna);
– FK Csikszereda Miercurea Ciuc (Harghita) – ASF Zărneşti (Braşov) / Târgu Mureş;
– AS Someşul Oar (Satu Mare) – CSM Sighetu Marmaţiei (Maramureş) / Zalău;
– CS Sânmartin (Bihor) – CS Sportul 2007 Șimleul Silvaniei (Sălaj) / Câmpia Turzii (Cluj);
– AFC Plaiul Iacobeni (Cluj) – CS Iernut (Mureş) / Gâlda de Jos (Alba);
– ACS UTA Arad – CSO Retezatul Haţeg (Hunedoara) / Lugoj (Timiş);
– CS Măgura Cisnădie (Sibiu) – CS Metalul Oţelul Roşu (Caraş Severin) / Motru (Gorj);
– CS Dinicu Golescu Câmpulung (Argeş) – Inter Markus Slatina (Olt) / Râmnicu Vâlcea;
– ACS Flacăra Horezu (Vâlcea) – CS Orăşenesc Filiaşi (Dolj) / Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi).
Comentarii