Cea de-a doua ediție a taberei de cultură și spiritualitate românească „Acasă la noi” a fost un succes și o bucurie remarcate de toți participanții.
24 de copii din Anenii Noi, din Republica Moldova, împreună cu profesorii coordonatori, au fost timp de o săptămână oaspeți ai Asociației de voluntari „Mușatinii”, în cea de-a doua ediție a taberei de cultură și spiritualitate românească „Acasă la noi”. Tabăra a fost organizată cu sprijinul Asociației „Astra”, din Iași și al senatorului Ioan Chelaru. Organizatorii le-au pregătit un program bogat, care a inclus cunoașterea celor mai importante obiective turistice și culturale ale Romanului și excursii la Piatra Neamț, Cheile Bicazului, Cetatea Neamțului, Lacul Roșu, Pietrele Doamnei, Fălticeni.
„A fost o experiență foarte frumoasă. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi, ca să putem să mai prelungim această frumoasă excursie. Am văzut o zonă minunată, munții, Cheile Bicazului, am fost acasă la Ion Creangă, pe care îl știm din carte. România este bogată în locuri frumoase. M-am bucurat să descopăr că avem aceleași rădăcini”, a spus Otilia Țurcan, elevă în clasa a IX-a, „Această tabără și, mai ales, drumeția pe care am făcut-o pe Rarău ne-au învățat cât de important este să lucrăm în echipă și cât de multe se pot realiza atunci când ne susținem unii pe alții, indiferent dacă suntem din România sau din Moldova. Nu am fi ajuns până sus pe munte fără să ne ajutăm unii pe alții”, a spus Daniela Chioru. „Începând din 2008, aducem, an de an, grupuri de copii din Moldova în excursii și tabere în România. Tabăra aceasta este, chiar așa cum îi spune numele, chiar acasă la noi. Simt un regret deosebit că trebuie să plec, dar simt și mai mult că este nevoie mai mare de mine acolo, decât aici. Pentru copii, contactul cu România este extrem de benefic. Ei văd în România o țară așa cum nu este Moldova, dar așa cum și-ar dori să fie. Chiar dacă nu înțeleg, în acest moment, multe dintre semnificațiile culturale și spirituale ale obiectivelor pe care le vizitează , această experiență poate fi punctul de plecare al formării lor viitoare”, a spus Octavian Zelinski, coordonatorul grupului de copii din Republica Moldova, președinte al filialei din Anenii Noi a Asociației „Astra”. Redactor al ziarului local „Adevărul” și al postului local de televiziune „Adevărul TV” din Anenii Noi, Octavian Zelinski și-a propus să folosească experiența din România într-un film documentar: „Europa văzută de tineri, aici și acolo”. „Filmul va pune alături experiențe total diferite, legate de Europa și de Uniunea Europeană, ale tinerilor din România, cu o activitate bogată în proiectele cu finanțare europeană, ale celor din Moldova, aflați la început dar și a unor tineri din Ucraina, pentru care aceste activități sunt cu totul și cu totul noi”, a spus Octavian Zelinski.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol