Luni, 20 februarie, în intervalul orar 20:00 – 00:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au acționat în baza planului propriu de acţiune, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, informează IPJ Neamț. Acțiunea cu efective mărite a vizat zona barurilor și a sălilor de jocuri din municipiul Roman, fiind efectuate controale pe linia combaterii infracţiunilor cu violenţă. Polițiștii au legitimate 61 de persoane, fiind aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.600 de lei.
„Cu această ocazie, în incinta unui bar din municipiul Roman, a fost identificat, în flagrant, un bărbat de 31 de ani, care avea asupra sa, în buzunarul interior al gecii, un obiect tăietor înțepător. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, obiectul găsit fiind ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț
Comentarii