Prima paginăActualitate

Bărbați din Horia și Gâdinți, introduși în arest pentru multiple infracțiuni

Bărbați din Horia și Gâdinți, introduși în arest pentru multiple infracțiuni

Dimensiune text

 

Luni, 10 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au identificat și reținut trei bărbați din, localitățile Horia și Gâdinți, bănuiți de comiterea infracțiunilor de  lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.

„Investigațiile au relevat faptul că în timp ce trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani, din Horia și Gâdinți, se deplasau cu autoturismul în extravilanul localității Cotu Vameș, au fost surprinși de către alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 37, care, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, i-ar fi lovit cu pumnii și picioarele. De asemenea, cei în cauză i-ar fi amenințat cu acte de violență, în scopul de a-i determina să nu formuleze plângere penală împotriva acestora. La scurt timp, cei trei au fost depistați de polițiști și conduși la sediul poliției, în vederea audierii”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor. Marți, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0