Duminică, 11 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 52 de ani, din Pâncești, în cazul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de viol și violare de domiciliu. Conform IPJ Neamț, din aspectele sesizate și în urma documentării faptelor comise contra libertății și integrității sexuale, polițiștii au stabilit că, în cursul nopții de 10 spre 11 februarie, în localitatea Pâncești, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, ar fi intrat în imobilul unei femei, în vârstă de 76 de ani, pe care ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale.
„Activitățile investigativ-operative derulate au condus la identificarea și depistarea celui bănuit de comiterea faptei, iar în temeiul elementelor probatorii conturate, polițiștii au emis, pe numele acestuia, ordonanță de reținere pentru 24 de ore”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
La data de 12 februarie, bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Roman, care, în baza evaluării probelor administrate, au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman (…) şi, în consecinţă (…), dispune arestarea preventivă a inculpatului (…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi de violare de domiciliu (…), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 12 martie 2024, inclusiv. (…) Executorie (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în încheierea pronunțată luni de Judecătoria Roman.
Comentarii