Bărbat reținut de DIICOT pentru pornografie infantilă

HomeActualitate

Bărbat reținut de DIICOT pentru pornografie infantilă

 

Joi, 22 august, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.C., în vârstă de 36 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Conform DIICOT, în fapt s-a reținut că, în perioada 16 iulie – 19 august, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin intermediul unei rețele de socializare, inculpatul C.C. a distribuit și a pus la dispoziția unei minore, în vârstă de 9 ani, un număr de 49 de imagini, dintre care 14 fișiere de tip imagine reprezentau materiale pornografice cu persoane minore, în ipostaze sexuale explicite, iar un număr de 35 de fișiere conțineau imagini cu personaje de desene animate, simulând în mod credibil o persoană reală minoră, în ipostaze sexuale explicite. De asemenea, în aceeași perioadă infracțională, inculpatul C.C.  a determinat-o pe minora, în vârstă de 9 ani, din județul Cluj, să îi transmită fotografii cu aceasta, în ipostaze sexuale explicite.

La data de 22 august, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au efectuat o percheziție la o locuință din județul Neamț a inculpatului, cu ocazia căreia au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sisteme informatice, stick-uri de memorie, telefoane mobile și înscrisuri. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.

Vineri, 23 august, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Reprezentanții DIICOT precizează că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.