Bărbat din Cotu Vameș, reținut de Poliție după ce și-a amenințat familia cu moartea

HomeActualitate

Bărbat din Cotu Vameș, reținut de Poliție după ce și-a amenințat familia cu moartea

Luni, 4 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către o tânără de 19 ani cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor discuţii în contradictoriu, un bărbat de 42 de ani, din Cotu Vameș, ar fi exercitat acte de violență atât asupra soției, în vârstă de 39 de ani, cât și a fiicei sale, cărora le-ar fi adresat și amenințări cu moartea.

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului. În cursul aceleiași zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că acesta ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu, în sensul în care ar fi pătruns în incinta locuinței comune, încălcând astfel obligațiile impuse.

„De asemenea, la data de 5 ianuarie 2021, în jurul orei 00.30, bărbatul ar fi pătruns din nou în imobil, fiind depistat de polițiști în incinta locuinței. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Marți, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0