Bănuit de braconaj piscicol, depistat în flagrant delict de polițiști

Bănuit de braconaj piscicol, depistat în flagrant delict de polițiști

Dimensiune text

 

În cadrul unei acțiuni organizate pentru protejarea fondului piscicol și prevenirea braconajului, polițiștii au constatat patru infracțiuni, informează IPJ Neamț.

Sâmbătă, 16 mai, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat în zona limitrofă lacului de acumulare Izvorul Muntelui pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.300 de lei. În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat, în flagrant delict, patru infracțiuni prevăzute de OUG. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. În cadrul acțiunii, au fost ridicate, în vederea confiscării, 16 plase de pescuit monofilament, în lungime totală de aproximativ 320 de metri. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț.

„La data de 16 mai, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 50 de ani, din localitatea Hangu, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin folosirea la pescuit a unei plase monofilament, în lungime totală de aproximativ 30 de metri, cu ajutorul căreia ar fi capturat 10 kilogramde de pește, de diferite specii. Cantitatea de pește descoperită de polițiști a fost redată mediului natural. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate, conform prevederilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0