Roman, Neamț
Căutare site

Banii de la PIDU ajung la microhidrocentrală

Suma de 4.100.000 de lei a fost recuperată de la stat cu întârziere, lucrările la PIDU fiind terminate de o lună.

Banii europeni nerambursabili aferenţi Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) au ajuns în contul Primăriei Roman abia acum, deşi lucrarea s-a terminat în urmă cu o lună, iar administraţia locală a plătit facturile din bugetul propriu. Întârzierea cu care autorităţile de management decontează facturile trimise de autorităţile locale nu reprezintă o noutate la Roman. În luna ianuarie a acestui an, Primăria Roman trebuia să primească peste 3.800.000 lei, bani pe care îi aştepta de două luni. Suma reprezenta două tranşe de finanţare aferente proiectului de construire a microhidrocentralei de pe râul Moldova. Prima solicitare de plată, în valoare de 3.000.000 lei, fusese depusă de Primăria Roman pe data de 15 august 2012. Din această sumă, guvernul virase doar 800.000 lei, în luna octombrie. În luna decembrie, Primăria Roman a depus o nouă solicitare de plată, în valoare de 1.400.000 lei.

Din cauza rulajului lent al banilor, administraţia locală are nevoie de acordul consilierilor locali pentru ca banii primiţi de la PIDU să fie direcţionaţi în altă parte.

„Având în vedere încasarea sumelor solicitate prin cererile de rambursare aferente proiectului cu finanţare nerambursabilă «Plan Integrat de Dezvoltare Urbană» (PIDU) – proiect finalizat -, necesitatea asigurării fluxului de numerar pentru implementarea proiectului cu finanţare nerambursabilă «Microhidrocentrală (MHC) pe râul Moldova», precum şi stadiul execuţiei lucrărilor la MHC Roman, stadiu care va conduce la facturarea şi plata unor situaţii de lucrări de peste 7.000.000 de lei până la mijlocul lunii august, se propune utilizarea sumei de 4.100.000 de lei din suma rambursată în cazul PIDU pentru cofinanţarea proiectului cu finanţare nerambursabilă «Microhidrocentrala pe râul Moldova». Suma urmează a fi recuperată prin cererile de rambursare ulterioare, municipiul Roman urmând să contribuie doar cu suma aferentă procentului de 2% din cheltuielile eligibile”, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi dezbătul de aleşii Romanului în şedinţa de vineri, 19 iulie.

Microhidrocentrala de pe râul Moldova este construită în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, valoarea sa estimată fiind de 22.228.000 lei, inclusiv TVA. Microhidrocentrala ar urma să fie construită în termen de 24 de luni de la data începerii lucrărilor, adică pînă în luna mai a anului 2014. După punerea în funcţiune, investiţia ar urma să aducă economii anuale de 400.000 de euro la bugetul local.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.