Prima paginăSanatate

Bani pentru programul privind reducerea tuberculozei

Dimensiune text

În judeţul Neamţ, numai anul acesta au fost depistate, în primele nouă luni, 245 de cazuri noi de TBC.

Guvernul a aprobat plata a circa trei milioane de lei pentru TVA aferent bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului privind reducerea tuberculozei în România, implementat în colaborare cu fundaţia Romanian Angel Appeal, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi, 3 noiembrie.

Suma este necesară pentru derularea Programului până în data de 31 martie 2018 şi va fi plătită anual, astfel: 987.000 de lei din bugetul aprobat pe anul 2015; 1,633 milioane de lei din bugetul aprobat pe anul 2016; 414.000 de lei din bugetul aprobat pe anul 2017 şi 15.000 de lei din bugetul aprobat pe anul 2018.

Banii vor fi utilizaţi integral pentru achiziţionarea şi distribuţia de medicamente pentru pacienţii cu Tuberculoză Multidrog-rezistentă (MDR-TB şi XDR-TB), inclusiv Rifabutin pentru pacienţii cu co-infecţie TB-HIV, achiziţia de echipamente şi consumabile de laborator pentru diagnosticul rapid al Tuberculozei Multidrog-rezistentă (MDR-TB), produse sanitare şi nonsanitare pentru intervenţiile de reducere a riscurilor în grupurile vulnerabile.

În prezent, tuberculoza continuă să reprezinte o importanta problemă de sănătate publică in România. În judeţul Neamţ, numai anul acesta au fost depistate, în primele nouă luni, 245 de cazuri noi de TBC. Dintre acestea, cele mai mult au fost înregistrate în zona Roman, respectiv 97 de cazuri. Din păcate, a crescut, în comparaţie cu anul trecut, de la cinci la opt, numărul cazurilor noi de TBC depistate la copii sub 14 ani.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0