Programul „Bani de liceu” derulat de Ministerul Educației și Cercetării va continua și în anul școlar 2012 – 2013.
Solicitanții burselor de 180 de lei au la dispoziție doar trei zile pentru a depune cererea la secretariatul școlii în care învață, de pe 26 septembrie, data la care Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat continuarea programului, pînă la 1 octombrie.
Programul „Bani de liceu” se adresează elevilor de liceu care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maxim 150 de lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție, ori aflați sub tutelă.
Dosarele depuse urmează a fi verificate de biroul de asistență socială, beneficiarii programului urmînd a fi anunțați la 28 octombrie. Bursa se acordă și pe perioada desfășurării examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție.
Bursa de 180 de lei nu este condiționată de obținerea unor performanțe școlare. Singura condiție impusă este prezența la ore. Beneficiarii „Banilor de liceu” care înregistrează mai mult de 20 de absențe într-o lună pierd banii începînd cu luna imediat următoare și nu mai pot fi reprimiți în program, în același an.
[sam_ad id=”89″ codes=”true”]









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol