HomePolitica

Avocatul Alin Antochi a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei

Romaşcanul Alin Antochi a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

Cu rigoarea unui avocat care se respectă, consilierul judeţean UNPR  Alin Antochi a făcut trimitere la Monitorul Oficial în care s-a publicat decizia de numire, subliniind, totodată, că este prematur să facă declaraţii de presă înainte de a primi numirea oficială. „Sunt bucuros, e normal să fie plăcută recunoaşterea unor calităţi profesionale printr-o astfel de numire. Este o mare bucurie, dar şi o mare răspundere. Nu ştiu încă ce responsabilităţi îmi vor reveni, dar sper să le fac faţă. Nu este doar un merit al meu, ar trebui să mulţumesc mai multor persoane care au contribuit la formarea şi desăvârşirea mea profesională”, a declarat avocatul Alin Antochi, proaspăt secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Vârful de carieră politică l-a înregistrat în 2009, la vremea când era membru al PSD, în calitate de europarlamentar, vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Parlamentul European.

Proaspătul secretar de stat la ministerul Justiţiei are 42 de ani, este căsătorit şi are o fetiţă.