HomeEconomie

Avizele de mediu se pot solicita și online

În vederea implementării la nivel național a proiectului Sistem Informatic Integrat de Mediu, inițiat de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, începând cu data de 10 aprilie 2013 se va pune în aplicare noua modalitate de înregistrare a solicitărilor de emitere a actelor de reglementare, în format electronic (online).

 

 

În acest context, pentru solicitarea actelor de reglementare de către persoane fizice/juridice se vor parcurge mai multe etape. Astfel, solicitanții se vor înregistra la adresa http://raportare.anpm.ro , conform instrucțiunilor din Ghidul de utilizare a formularului online de înregistare (numit eFORM) în vederea obținerii contului de acces (user și parolă). După înregistrare, titularii vor depune online (electronic) cererile privind eliberarea/reavizarea actelor de reglementare, însoțite de documentația aferentă fiecărei solicitări, în sistemul informatic integrat de mediu (SIM). Documentele se vor depune și în format tradițional (pe hârtie), la sediul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Neamț. Cererile privind emiterea actelor de reglementare vor fi luate în considerare doar dacă există înregistrate și copiile electronice ale acestora, depuse de către titular, în sistemul informatic integrat de mediu (SIM).
Pentru informații suplimentare sau clarificări, solicitanții se pot adresa la sediul APM Neamț, la telefon 0233-215.049 sau pe adresa de e-mail: reglementari@apmnt.anpm.ro.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0