Prima paginăRoman

Averea boierului Cantacuzino-Pașcanu nu a ajuns la romașcani

Dimensiune text

testament

Palatul prințului Catacuzino – Pașcanu ar putea intra în proprietatea Romanului

Averea lăsată prin testament de boierul Cantacuzino-Pașcanu include terenuri, păduri, pășuni, iazuri și imobile. Procesele durează de aproape opt ani, iar Romanul nu a obținut nimic din moștenirea lăsată prin testament de marele latifundiar român. Primarul municipiului Roman este optimist și are încredere în justiție.

 

 

Marele om politic Constantin Cantacuzino-Pașcanu (1856 – 1927) și-a lăsat întreaga avere orașului Roman. Proprietățile acestuia se întindeau în județele Neamț și Iași, dar și în București, din care o parte a fost lăsată moștenire orașului Roman. Palatul din centrul orașului Roman s-a numărat printre clădirile donate comunității. Transformată în Școala profesională de fete, clădirea avea să fie demolată pentru a se construi actuala Casă de Cultură din Roman. O soartă fericită a avut Liceul de fete „Sturza-Cantacuzino”, actualul Corp B al Colegiului Național „Roman-Vodă”, care a intrat în patrimoniul comunității încă din timpul vieții boierului Constantin Cantacuzino-Pașcanu.

Dacă regimul comunist a îngropat în uitare acest testament și a dărâmat statuia celui care își lăsa toată averea orașului, în ultimii ani, preocupările autorităților locale pentru punerea în aplicare a testamentului au fost tot mai susținute.

Moștenirea naște dispute între autoritățile din două județe

Testamentul prin care boierul Cantacuzino-Pașcanu lasă toată averea comunității locale este deținut de Primăria Roman. Prin testamentul olograf, scris la 15 ianuarie 1927, la Paris, Constantin Cantacuzino-Pașcanu transmite: „Las doamnei Maria Cantacuzino, soția mea, numită Aldica Pașcanu, venitul întregii mele averi. Nuda proprietate o las comunei Roman”. Este vorba de terenuri, păduri, pășuni, iazuri și imobile: conacul și 480 de hectare de teren din comuna Costișa (județul Neamț), 75 de hectare de pădure în comuna Erbiceni (județul Iași), 430 de hectare de teren în comuna Dumești (județul Iași) și două imobile în sectorul 2 din București, situate pe străzile Lebedei și Cameliei.

Recuperarea averii boierului Constantin Cantacuzino-Pașcanu a însemnat un șir lung de procese, începute de Primăria Roman din 2005. „Se știe că aceste procese sunt de durată, dar noi ne susținem argumentele în demersul nostru. Vrem să obținem cât mai mult din ceea ce ne revine. Totodată, trebuie să avem o atitudine corectă. Nicio comunitate nu este dispusă să renunțe la terenuri, mai ales acolo unde acestea au intrat în proprietate privată sau sunt construite case. Până acum, am câștigat doar 28 de hectare de pădure, dar sentința nu este definitivă. Am încredere în justiție. Trebuie să ne jucăm șansa. Altă alternativă nu avem”, a declarat profesorul Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Cine a fost Constantin Cantacuzino-Pașcanu?

Constantin Cantacuzino-Pașcanu (1856 – 1927) a fost jurist și om politic. A fost președinte al Adunării Deputaților, în 1907, precum și în perioada 1912 – 1914. S-a născut într-o familie de vechi boieri moldoveni. După efectuarea studiilor de Drept la Paris, s-a întors în țară și a intrat în Partidul Conservator, fiind deputat (1891) și senator (1903). În timpul exercitării mandatului de președinte al Adunării Deputaților au fost votate mai multe legi, între care legea pentru organizarea Armatei și legea pentru aprobarea Tratatului de pace de la București (1913). La începutul primului război mondial, a participat la ședința Consiliului de Coroană de la Sinaia, din 1914, convocată de regele Carol I, unde s-a pronunțat pentru neutralitatea României, și la ședința Consiliului de Coroană de la București, prezidată de regele Ferdinand, votând pentru participarea țării la război de partea Antantei. Constantin Cantacuzino-Pașcanu era un mare filantrop. A fost prieten apropiat cu primul-ministru Ionel I.C. Brătianu și era considerat al patrulea om din țară într-un top al celor mai bogați români de la acea vreme.

 

[sam id=”3″ codes=”true”]

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0