100 de nemţeni care s-au adresat, în 2014, unui Centrul de transfuzii sanguine au aflat că ei sunt cei care au, de fapt, nevoie de ajutor.
Anul trecut, peste 8.000 de persoane au trecut pragul unui centru de transfuzii sanguine din judeţ, dintre care în jur de 2.000 au donat sânge pentru prima dată. O statistică îngrijorătoare arată că, dintre donatorii noi, 100 au fost depistaţi cu boli transmisibile prin sânge. Conform legislaţiei, sângele recoltat de la aceste persoane a fost distrus, pentru a împiedica răspândirea bolii. HIV nu a fost descoperit la nicio persoană, în schimb numărul infectaţilor cu sifilis a fost foarte mare, în jur de 30 de persoane primind acest diagnostic anul trecut, iar la zeci de nemţeni a fost depistată hepatita B.
Potrivit directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Neamţ, doctorul Victoria Marin, în 2014, cererile cele mai multe din partea spitalelor au fost pentru grupele de sânge A şi 0.
Nu toţi cei care se prezintă la cabinet sunt acceptaţi la donare şi nici nu este obligatoriu să se descopere că au o boală care se transmite prin sânge pentru a fi respinşi. Unii dintre ei sunt anemici, alţii au tensiune prea mare, alţii au glicemia ridicată sau, pur şi simplu, sunt prea slabi pentru a li se permite să renunţe la 400 de mililitri de sânge. Mai sunt, însă, şi persoane care nu înţeleg de ce anume sunt respinse, dacă ele sunt sănătoase sau au probleme de sănătate care, după părerea lor, nu au legătură cu sângele. Acesta este şi cazul bolnavilor psihici, care iau medicamente specifice tratamentului psihotic, iar acele substanţe, în general halucinogene, ajung în sânge, iar acel sânge nu poate fi folosit pentru altcineva. Respinse sunt şi persoanele care şi-au făcut, în ultimele şase luni, un tatuaj.
Chiar dacă nu au cunoştinţă despre vreo problemă de sănătate, romaşcanii sunt invitaţi la donare, pentru că astfel îşi pot face, în mod gratuit, analizele pentru diferite tipuri de afecţiuni, în special cele care au transmitere prin sânge, precum hepatitele B şi C sau pentru HIV; se fac şi analize VDRL, iar toate acestea sunt efectuate, în mod obligatoriu, la fiecare donare, chiar dacă persoana a mai făcut acest gest şi în trecut.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol