Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat miercuri, 1 februarie, o acţiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați pietonii, informează IPJ Neamț.
Pe timpul desfășurării acțiunii au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, șase dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale pietonilor, fiind retrase 29 de permise de conducere, 17 dintre acestea pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.
„Polițiștii le-au explicat conducătorilor auto că este necesar să adopte o conduită preventivă la volan, să reducă viteza în zona trecerilor de pietoni astfel încât să poată evita orice pericol, dar și riscurile la care se pot expune atunci când se deplasează pe drumurile publice fără a respecta regulile de circulație”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
De asemenea, conducătorii auto au fost sfătuiți să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită: la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate; în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii; la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport; la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.
Comentarii
Veniți la semafoarele de la Detașamentul de pompieri și sigur luați peste 50% din permise la cei care vin de la gară și fac la dreapta sau la cei care vin dinspre barieră și fac tot la dreapta. Nu prea îi interesează ca este culoarea verde pentru pietoni!
Este un dezastru acolo!