A început înscrierea în organizaţia People to People, adresată elevilor Colegiului Național „Roman-Vodă”. Cei interesați sunt așteptați miercuri, 13 septembrie, de la orele 14.00, în sala de festivități a Colegiului, pentru a afla detalii despre organizația „People to People International”, modul de înscriere și pentru a afla ceea ce au făcut voluntarii în ultimul an.
„Fiecare început de an şcolar înseamnă pentru asociația noastră voluntari noi şi entuziasmați. Vă invităm pe data de 13 septembrie 2017, la ora 14:00, în sala de festivități a Colegiului Național «Roman-Vodă», pentru a afla mai multe despre comunitatea internațională a PTPI, proiectele de care ne mândrim, noul nostru board şi, nu în ultimul rând, vei afla ce paşi trebuie să urmezi pentru a face parte din echipa noastră. Înscrierile încep pe 11 septembrie, dar, dacă încă nu eşti convins, invită-ți prietenii interesați la prezentare and save the date! Mai multe informații despre ONG-ul nostru găseşti pe https://ptpiroman.wixsite.com/ptpiroman ”, au precizat reprezentanții PTP – Roman.
Anul trecut, PTPI Roman a fost gazda Conferinței Europene a organizației, când, la Roman, a fost prezentă o delegație formată din aproximativ 50 de tineri din întregul continent și nu numai, care au descoperit frumusețile municipiului și ale zonelor Neamțului.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol