Prima paginăActualitateRoman

Au condus Romanul cu mâna de fier, dar nepoții sunt mai „tari” ca ei

Dimensiune text

„Regret că am ajuns să trăiesc în nebuneala politică de acum şi că, în 20 de ani, nu s-a schimbat mare lucru”, afirmă Marin Apetrei, fost prim secretar al Romanului în perioada 1978 – 1988. „Faţa oraşului e alta, dar administraţia locală mai are încă mult de lucru”, consideră Otto Mayerhoffer, care a fost la conducerea Romanului între 1992 şi 1996.

Au fost ani în care niciun pai nu mişca în Roman fără ştirea lor. Cu un gest sau cu un cuvânt puteau să radă case din oraş sau să înalţe o fabrică. Astăzi, se numesc „foştii”. Foştii prim secretari ai oraşului sau foştii primari, oameni iubiţi sau huliţi de concitadini, respectaţi, temuţi.  Vă prezentăm povestea a doi dintre oamenii care au fost, în epoci diferite, cei mai puternici oameni din oraş.

„Constructorul” Romanului, pus la punct de nepoţi

Marin Apetrei

Marin Apetrei

Puţini dintre cei cu care se întâlneşte zilnic prin piaţă ştiu că, aproape zece ani, între 1979 şi 1988, Marin Apetrei a fost prim secretar al Romanului. Astăzi nu mai are cui să dea ordine. Ba, chiar, i-a venit lui rândul să fie luat la întrebări, de nepoţi. „Nepotul cel mare, care are 27 de ani, mă pune mereu să-i povestesc despre cum era «în vremea mea». La opţiunile politice nu prea ne potrivim, avem vederi diferite”, spune, zâmbind.

Despre cum era „în vremea lui”, însă, poate povesti ore în şir. „A fost o perioadă în care s-a construit mult şi s-a investit mult la Roman. Dacă ar fi să pomenesc doar câteva dintre obiectivele care s-au construit atunci, trebuie să amintesc fabrica de tricotaje Smirodava, turnătoria nouă de la IMR, hala de strunguri carusel, tot de la IMR, laminorul de 6 ţoli, extinderea pentru ceramică şi obiecte sanitare de la Fabrica de cărămidă, extinderea Fabricii de zahăr cu secţia de ciocolată, Școala nr. 5, spitalul municipal, 8.000 de apartamente. Și acum, după atâţia ani, când trec pe lângă Școala nr. 5, de exemplu, sunt mândru că am lăsat ceva în urmă”, spune Marin Apetrei.

Să fii primul om din oraş, să ai puterea în mână, îţi dădea un sentiment aparte. „Eram mândru, pentru că această funcţie însemna putere şi responsabilitate, dar nu era mândria aceea – soră cu îngâmfarea. Nu regret nimic din ceea ce am făcut atunci şi nu cred că în una sau alta dintre situaţii aş fi putut proceda altfel. E adevărat că investiţiile şi fondurile veneau de sus, erau planuri deja stabilite, dar nu toate oraşele aveau aceeaşi cotă. Trebuia şi atunci să ştii să atragi cât mai mulţi bani. Lobby, doar că atunci nu se numea aşa. Aveam ocazia de a discuta cu oameni cu funcţii din Comitetul Central, miniştri, care veneau în vizită la obiectivele economice de la Roman şi, cu această ocazie, adăugam la discuţii şi probleme care nu erau, iniţial, cuprinse în desfăşurător. Cu lobby la ministrul Chimiei, Florescu, care era romaşcan, reuşeam să obţinem mai multe butelii; la Gheorghe Oprea, care era prim vice-prim-ministru, materii prime pentru fabricile din oraş; sistemul este asemănător cu cel de acum. Cine are sprijin sus, primeşte mult”, spune Marin Apetrei.

Regretul lui cel mai mare este legat de vremurile de acum. „Regret că am ajuns să trăiesc în nebuneala politică de acum şi că, în 20 de ani, nu s-a schimbat mare lucru. Și mai regret faptul că nimeni nu s-a folosit de experienţa noastră, a oamenilor care am avut responsabilităţi în comunism”, spune Marin Apetrei. În ceea ce priveşte oraşul, fostul prim secretar consideră că cea mai mare problemă o reprezintă lipsa locurilor de muncă pentru tineri. „Cea mai mare provocare pe care o are de înfruntat administraţia locală astăzi este atragerea de investitori în oraş şi înfiinţarea de locuri de muncă, în special a oportunităţilor de muncă pentru tineri”, a spus Marin Apetrei.

Primar în „capitalismul sălbatic”

Otto Mayerhoffer

Otto Mayerhoffer

Unul dintre primii primari ai Romanului post decembrist a fost Otto Mayerhoffer, care a condus oraşul între 1992 şi 1996. „Era o perioadă extrem de agitată. Legislaţia nu era prea clară. Cele mai multe probleme erau pe aplicarea Legii 18, pe retrocedarea şi împărţirea pământurilor. Am fost primar într-o perioadă cu o mare diversitate politică. În consiliul local aveam opoziţie puternică, încercau să blocheze orice hotărâre mai importantă, nu pentru că n-ar fi fost o iniţiativă potrivită, ci, mai mult, din spirit de opoziţie partinică. Am avut mult de lucru cu mentalitatea. Când se tăia apa într-un cartier, pentru că nu plăteau facturile la timp, oamenii dădeau buzna la uşa primarului. Dacă lucrurile nu mergeau bine într-o întreprindere, oamenii imediat se adunau şi strigau «Jos primarul», deşi legislaţia era tulbure şi primarul nu avea pârghiile necesare pentru a se implica în toate activităţile”, îşi aminteşte Otto Mayerhoffer.

Acum pensionar, cu nepoţi de crescut şi de plimbat, Otto Mayerhoffer nu se poate abţine să nu urmărească ceea ce se întâmplă în viaţa urbei. Și nu oricum, ci cu un ochi critic, de fost primar. „Lucrurile s-au schimbat mult în bine. S-a schimbat mult şi legislaţia în domeniu, atribuţiile sunt clar delimitate pentru fiecare, s-a schimbat şi salarizarea. Eu, ca primar, aveam salariu de 150.000 de lei, iar când am terminat mandatul la primărie şi am revenit la Fabrica de Țevi, aveam salariu de 800.000 de lei. E adevărat că faţa oraşului e alta, dar administraţia locală mai are încă mult de lucru. Una dintre problemele considerate de mine prioritare este asigurarea locurilor de parcare în oraş”, a spus Otto Mayerhoffer.

COMENTARII

WORDPRESS: 0