Home

Atleţii romaşcani juniori, pe podium la Cupa de Iarnă din Bacău

Mădălina Ciurdea

Mădălina Ciurdea

Au ieşit în evidenţă Marius Mustaţă, Ana Maria Antăl, Mădălina Ciurdea şi Andrei Mărieş.

Concursul denumit Cupa de Iarnă, desfăşurat în Sala de Atletism din Bacău şi rezervat categoriilor de juniori I, II şi III, a fost ultimul prilej de verificare din acest an pentru sportivii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) şi Clubul Atletic (CA) Roman, dar şi pentru alţi circa 200 din şapte judeţe: Vrancea, Buzău, Galaţi, Suceava, Bacău, Neamţ şi Covasna. Școala romaşcană de atletism a ieşit în evidenţă şi de această dată, nu doar prin cele cinci clasări pe podium ale reprezentanţilor ei.

Marius Mustaţă, de la LPS Roman, a câştigat proba de aruncare a greutăţii la juniori II, cu o cea mai bună încercare de 15,08 metri, cu 48 de centimetri mai bună decât maxima realizată de al doilea clasat.

Mădălina Ciurdea, de la Clubul Atletic şi elevă a lui Iulian Corugă, a fost foarte aproape de a câştiga proba de alergare pe un tur de pistă, 200 metri. I-au mai lipsit 3 sutimi de secundă pentru a realiza acest lucru, timpul său de 29,35 secunde fiindu-i îndeajuns pentru ocuparea poziţiei secunde în proba câştigată de Lavinia Avasiloaiei (Ceahlăul Piatra Neamţ). În aceeaşi probă, tot la junioare III, Roxana Nechita (LPS) şi Mihaela Alexandru (CA) s-au clasat pe poziţiile a şaptea şi a opta. Mădălina a avut un rezultat bun şi la săritura în lungime, 4,81 metri, cu care s-a clasat pe locul al patrulea, la 6 centimetri de ocupanta poziţiei a treia. Trebuie menţionat şi că romaşcana este născută în 2000, în vreme ce învingătoarea este cu patru ani mai în vârstă. La 60 metri plat Mădălina s-a clasat pe locul al nouălea. Ana Maria Savu (LPS) a ocupat poziţia a opta la lungime.

Ana Maria Antăl (LPS), elevă a Otiliei Danţiş şi junioară II, a ocupat locul secund în proba de săritură în înălţime, cu 1,60 metri, din prima încercare. A ratat apoi, de trei ori, la 1,65 metri, înălţime pe care a trecut-o învingătoarea Georgiana Lupu (SCM Bacău), junioară I. Antăl a alergat în 8,79 secunde în calificări la 60 metri plat şi cu acelaşi timp, realizat în finală, s-a clasat pe locul al treilea. La înălţime, Ana Maria Savu (LPS) a terminat concursul pe poziţia a patra.

Andrei Mărieş

Andrei Mărieş

La săritura în înălţime, masculin, concursul a fost unul deschis celor trei categorii de vârstă. Andrei Mărieş (CA) s-a clasat pe locul al doilea cu 1,70 metri, săritură reuşită din prima încercare. Romaşcanul, născut în 1999, elev al lui Iulian Corugă, a doborât de trei ori ştacheta urcată la 1,75 metri, înălţime peste care a reuşit să treacă juniorul I Cosmin Rusu (Câmpulung Moldovenesc), sportiv născut în 1995. Cu alte cuvinte, Mărieş a fost primul la grupa sa de vârstă.

La 60 metri plat feminin, juniori III, Roxana Nechita (LPS) spera la o clasare mai bună în finală, după ce, în calificări, alergase în 8,79 secunde, suficient pentru a cincea poziţie. Roxana a fost constantă ca timp, în finală, dar n-a mai prins decât locul al şaptelea.

Comentarii

WORDPRESS: 0