Atleta romașcană Bianca Ghelber (Perie) s-a clasat miercuri, 17 august, pe primul loc în finala probei de aruncare a ciocanului din cadrul celei de-a 25-a ediții a Campionatelor Europene de Atletism, care se desfășoară la München, în Germania, în perioada 15 – 21 august.
România participă la această ediție a Campionatelor Europene de Atletism cu 21 de atleți (nouă la feminin și 12 la masculin), între care și Bianca Ghelber, în proba de aruncare a ciocanului. La 32 de ani, performanțele Biancăi includ o clasare pe locul al șaselea la Jocurile Olimpice de anul trecut de la Tokyo, cu un personal best de 74,18 metri, și un loc al șaselea la Campionatele Mondiale din SUA de luna trecută (72,26 m). La Campionatele Europene, cea mai bună performanță a Biancăi data din 2010, locul al patrulea (71,62 m) la europenele de la Barcelona. La ediția anterioară a Campionatelor Europene la care a participat, Berlin, 2018, atleta noastră s-a clasat pe locul al 19-lea.
În semifinalele probei de la München, marți, 16 august, Bianca a obținut calificarea în finală câștigând grupa B din care a făcut parte, obținând al treilea rezultat la general, cu cea mai bună aruncare de 71,27 metri.
Finala s-a desfășurat miercuri, 17 august, de la ora locală 21. Bianca a dominat întrecerea de la prima aruncare, ce a măsurat 72,22 metri, rezultat ce nu avea să fie depășit până la final. Ba, chiar, la ultima încercare din finală, Bianca și-a îmbunătățit rezultatul pentru medalia de aur din această întrecere, cu 72,72 metri. Argintul avea să fie obținut de poloneza Ewa Różańska (72,12 m), iar bronzul de italianca Sara Fantini (71,58 m).
„Sunt foarte fericită că am câștigat medalia de aur, pentru că familia mea este aici cu mine. Mă bucur, de asemenea, și de rezultatul obținut, am avut toate încercările de peste 71 de metri, era un lucru important pentru mine. Vă mulțumesc pentru această competiție, dar și spectatorilor, care ne-au încurajat pe tot parcursul întrecerii. Îmi doresc să câștig o medalie și la Campionatele Mondiale de anul viitor, de la Budapesta”, a declarat Bianca la finalul concursului pentru site-ul oficial al competiției,
„Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului! O medalie de aur continentală care a venit după nu mai puțin de 20 ani. Tot la München, în 2002, Ionela Tîrlea cucerea singurul titlu pentru România, la 400 metri garduri. Atunci, Europenele erau programate odată la patru ani. La ediția precedentă (1998), la Budapesta, actuala antrenoare a Biancăi, Mihaela Melinte, se urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, tot la aruncarea ciocanului. Acum, Bianca a condus tot concursul încă de la prima aruncare (72,22 m), pentru ca, la ultima încercare, să reușească 72,72 m. O bucurie de nespus”, au transmis reprezentanții Federației Române de Atletism.
Foto: Federația Română de Atletism
Comentarii