Prima paginăSocial

Asociaţii cu datorii-record

Dimensiune text

Mii de romașcani beneficiază de condiții civilizate la  bloc, dar nu au plătit serviciile de apă, canal și salubrizare de ani de zile. O asociaţie de proprietari din Roman are 21 de facturi neachitate către acelaşi furnizor. Unele asociaţii au datorii mai mari la operatorul de salubritate decât la alţi furnizori, deşi acesta este cel mai ieftin serviciu.

 

Mai multe asociaţii de proprietari din oraş au datorii către furnizorii de utilităţi, fie că este vorba despre facturi neachitate la operatorul de apă şi de canalizare, fie că restanţele s-au adunat în relaţia cu operatorul de salubritate.

Diferenţa constă în numărul facturilor restante către fiecare operator. Dacă ApaServ are de recuperat de la datornici contravaloarea a două sau trei facturi din urmă, Rossal SRL Roman are de recuperat contravaloarea şi a 21 de facturi restante, din cauză că legislaţia românească permite sistarea furnizării apei potabile din cauza datoriilor, dar nu permite unui operator de salubritate să-şi întrerupă activitatea. Este cazul Asociaţiei de Proprietari nr. 28, de pe strada Mihai Viteazul, care are un debit de 72.632 de lei la Rossal, prima factură restantă datând din iunie 2012. Asociaţiile de proprietari nr. 13, de pe strada Gloriei, şi nr. 4RM, de pe bulevardul Roman Muşat, au câte 20 de facturi restante. Diferenţa constă în faptul că Asociaţia nr. 13 are un sold de 65.985 de lei, prima factură restantă datând din mai 2012, în timp ce Asociaţia nr. 4RM are un sold de 25.525 de lei, iar prima factură restantă datează din martie 2013.

Asociaţia de proprietari 38S, de pe strada Sucedava, are 15 facturi restante, care cumulează 12.701 de lei, iar Asociaţia nr. 37, de pe strada Trandafirilor, are o datorie de 46.998 de lei, prima factură restantă, din cele 15, datând din decembrie 2012.

Datorii au asociația nr. 56 Anton Pann – cu 14 facturi restante, în valoare de 8.186 lei -, Asociaţia nr. 8 Tineretului – cu o restanţă de 34.990 de lei, reprezentând contravaloarea a 13 facturi -, Asociaţia nr. 48 Cuza-Vodă – cu o datorie de 25.657 lei şi opt facturi restante. Și asociaţiile nr. 35 de pe aleea Liliacului şi nr. 44 de pe Miron Costin au datorii ce depăşesc 21.000 de lei.

În ceea ce priveşte compania ApaServ, aceasta are de recuperat, doar de la zece asociaţii de proprietari din Roman, 426.491 de lei. Cea mai mare datorie o are Asociaţia de proprietari nr. 13, care trebuie să plătească restanţe de 66.084 de lei, sumă cumulată din trei facturi restante. Asociaţia de proprietari nr. 50S are o datorie de 64.436 lei, din patru facturi neplătite, iar Asociaţia nr. 52 are de plată către operatorul de apă 62.338 de lei. Asociaţia 4RM a rămas în urmă cu plata a trei facturi, fiind vorba de suma de 53.505 lei, în timp ce Asociaţia nr. 28 are restanţe de 49.421 lei.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari susţin că nu îi pot forţa pe locatari să plătească la întreţinere. „Datoriile sunt de la proprietari şi, pe măsură ce preţurile au crescut, au crescut şi restanţele. În asociaţia pe care o gestionez eu sunt 20 de scări de bloc, cu 322 de apartamente, este o asociaţie mare, iar datoriile se apropie de 50.000 de lei. Am avut acţiuni în instanţă pentru a recupera banii şi am câştigat, dar procedeul este de lungă durată. Acum am alte nouă dosare pregătite, pentru restanţe care variază între 2.000 şi 40.000 de lei”, a afirmat Geta Dimitriu, preşedintele Asociaţiei 4RM.



COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Tanasa 7 ani

    Cel putin pentru apa,daca ar fi facuta instalatia pentru fiecare apartament in parte n-ar mai fi probleme si s-ar putea opri consumul de apa pentru cei rau platnici fara sa fie afectati ceilalti consumatori.Asa s-a procedat la mai multe blocuri si nu mai sunt probleme.

  • UN OM DE BINE 7 ani

    Daca proprietarii apartamentelor care platesc pe cei din conducerea asociatiilor(cu sume exorbitante pentru timpul efectiv alocat activitatilor asociatiei-2000lei lunar pentru citeva ore petrecute pe zi-cred ca este gelos si ISARESCU )ar trage la raspundere pe cei care ar trebui sa „toarca „la usa fiecarui apartament restant iar in cazul in care recuperarile sint minime sa se stipuleze diminuarea salariului(asa cum se procedeaza la privat)atunci poate unele „printese” de la asociatie nu si_ar mai permite sa faca balet de la apartamentul situat la et.2 pina la uscatorul transformat in „centru de comanda de stors bani” de la fraieri.Pina ce nu va dispare aceasta gasca de „cersetori” de la asociatii si inlocuirea conducerii asociatiilor cu firme de gestionare a activitatilor de administrare si curatenie- a se vedea actiunea care a inceput la IASI nu vor disparea si datoriile, mizeria materiala si morala din ROMAN.

  • Buna , nu exista nici un site unde sant enunerate lista Asociatiilor de proprietate din Roman ?
    Ma interesaza cea din Aleea Liliacului .
    Multumesc anticipat de raspuns