Prima paginăPolitica

Arsene și Harbuz au fost aleși să conducă PSD Neamț

Dimensiune text

Sâmbătă, organizația PSD Neamț și-a ales conducerea. Noul șef este Ionel Arsene, secondat de deputatul Liviu Harbuz. Generația Chelaru-Munteanu a predat mandatul noii generații Arsene – Harbuz„, a declarat senatorul Chelaru.

 

Foto: Deputatul Liviu Harbuz, Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, și senatorul Ioan Chelaru

 

Sâmbătă, 23 februarie, a avut loc Conferința Județeană a organizației PSD Neamț. Cu această ocazie s-au ales președintele organizației și structurile de conducere, având în vedere faptul că, până acum, organizația Neamț a PSD a fost condusă în regim de interimat. La acest eveniment s-au ales și structurile de conducerere, știut fiind faptul că la conducerea organizației județene a partidului sunt 11 vicepreședinți.

Din cei 378 de membri delegați au fost prezenți 350, și 72 de invitați, printre care președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
În unanimitate, participanții l-au ales președinte al PSD Neamț pe Ionel Arsene, iar ca președinte executiv pe Liviu Harbuz. Totodată, s-au ales și cei 151 membri în Consiliul Județean al partidului și cei 11 vicepreședinți.
Aceștia sunt: senatorul Ioan Chelaru, deputatul Ioan Munteanu, deputatul Vlad Marcoci, Aurelia Simionică, Răzvan Bobeanu, Leonard Vacaru, Dan Vasile Constantin, Emilia Arcan, Adrian Bourceanu, Vasile Murariu și Valeria Dascălu.

„A fost, poate, un moment mai important decât s-a crezut. Generația Chelaru – Munteanu a predat mandatul noii generații Arsene – Harbuz. Noi susținem cu toată încrederea această conducere, pentru că era nevoie de acest lucru. Știm că sunt nemulțumiri la nivel de partid, dar nu e ușor să fii la guvernare. Am adus la această conferință mesajul domnului premier Victor Ponta și al domnului Liviu Dragnea. Această echipă și-a asumat o mare răspundere. Am vrut și voi continua să promovez tineri, dar vreau să spun un singur lucru: PSD nu se va subordona niciunui șef de instituție județeană”, a declarat senatorul Ioan Chelaru.

„Îmi doresc un alt mod de a face politică, și anume pe bază de respect. Dacă ne respectăm unii pe alții, atunci poate că și populația va începe să aibă încredere în clasa politică. Ca președinte nou ales, îmi doresc ca, la viitoarele alegeri, să câștigăm Primăria municipiului Piatra Neamț, Primăria Roman și conducerea Consiliului Județean Neamț. Avem nevoie de oameni ca domnul senator Chelaru sau domnul deputat Munteanu, pentru că vreau să mențin un echilibru între experiența oamenilor care sunt de mai mult timp în politică și exuberanța celor tineri”, a declarat Ionel Arsene, președintele ales al PSD Neamț. La rândul său, Liviu Harbuz, noul președinte executiv, a declarat că își dorește să preîntâmpine traseismul politic ce a marcat partidul în ultimii ani.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0