În două zile, polițiștii nemțeni au confiscat 1.543 de petarde și o baterie de artificii, deținute ilegal. În data de 30 decembrie, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, un bărbat de 32 de ani care deținea fără drept asupra sa o baterie de artificii cu 19 focuri. Articolele pirotehnice a fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Tot în data de 30 decembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamţ au executat o acţiune în zona Dărmăneşti, ocazie cu care au identificat într-un bar un bărbat de 47 ani care avea asupra sa cinci cutii, a câte 60 bucăți de minipocnitori.
Sâmbătă, 31 decembrie, în urma unor verificări, polițiștii Postului de Poliţie Borca, au identificat un bărbat de 81 de ani, din localitate, care deţinea la domiciliul său şi comercializa articole pirotehnice fără drept. În cauză s-au ridicat şi confiscat 883 pocnitori, deținute ilegal.
Tot sâmbătă, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliției municipiului Roman a depistat, în flagrant, un bărbat de 40 de ani, din Săbăoani, pe strada Sucedava, în timp ce avea asupra sa 360 petarde, interzise la deţinere. Petardele au fost ridicate în vederea confiscării.
„În toate cazurile au fost demarate cercetările pentru săvârșirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu obiecte pirotehnice. În perioada sărbătorilor de An Nou nu au fost înregistrate evenimente negative produse pe fondul operațiunilor cu articole pirotehnice fără drept”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.
La nivelul întregii țări, polițiștii au confiscat materiale pirotehnice în valoare de aproximativ 100.000 de lei, în perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, în cadrul acțiunii preventive „Foc de artificii”, cu această ocazie fiind întocmite 219 dosare penale și cercetate 230 de persoane care au comercializat ilegal astfel de obiecte.
Comentarii