Un proiect de hotărâre care va fi suspus dezbaterii în şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean de săptămâna viitoare arată că din bugetul judeţului ar fi posibil să se cheltuie aproape şase milioane de lei pentru două tronsoane de drum care, împreună, au mai puţin de doi kilometri.
Documentaţia tehnico-economică realizată pentru modernizarea drumului judeţean DJ 280, de la limita judeţului Iaşi spre Bîra, kilometrul 21 – kilometrul 21 plus 830 metri, arată că trebuie alocat un buget de 2.009.067 de lei, TVA inclusă. Pentru modernizarea DJ 159 Bucium – Valea Ursului, kilometrul 39 plus 712 metri – kilometrul 40 plus 800 de metri, ar fi nevoie de 3.896.137 de lei.
Conform reprezentanţilor administraţiei publice judeţene, sumele necesare sunt mai mari din cauză că există noi reguli.
„Sunt normative care au apărut anul trecut şi devizele estimative se realizează pe baza noilor normative, care presupun straturi mai groase de binder sau piatră spartă, spre exemplu. Grosimea unui drum modernizat va fi de aproximativ 60 de centimetri şi presupune realizarea unor alte cinci-şase straturi peste drumul existent. Suma finală va fi, însă, mai mică, fiindcă aceste lucrări se vor scoate la licitaţie”, a afirmat Dan Manoliu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol