Roman, Neamț
Căutare site

APDRP s-a tranformat în Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

AFIR va avea în structură opt centre regionale, potrivit celor opt regiuni de dezvoltare economică.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) se transformă, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată Guvern pe 18 iunie, în Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Noua instituţie va avea ca principală atribuţie implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru perioada 2014 – 2020.

AFIR va prelua patrimoniul APDRP şi va avea în structură opt centre regionale, potrivit celor opt regiuni de dezvoltare economică, fără personalitate juridică, pentru finanţarea investiţiilor rurale. Centrele regionale urmează a fi conduse de un director general adjunct şi de un director, numiţi prin decizia directorului general, pe bază de examen sau concurs, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit actului normativ, reorganizarea este motivată prin faptul că,

„în perioada 2014 – 2020, România va fi beneficiara unor importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru a asigura o capacitate ridicată de absorbţie a acestor fonduri”. Activitatea de implementare tehnică a AFIR include primirea cererilor de finanţare întocmite de potenţialii beneficiari ai proiectelor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), verificarea cererilor de finanţare, în vederea aprobării proiectelor, în raport cu criteriile de eligibilitate şi de selecţie stabilite prin programe, selectarea proiectelor, stabilirea obligaţiilor contractuale dintre AFIR şi beneficiari şi aprobarea începerii derulării proiectelor din FEADR, efectuarea verificării pe teren a proiectelor care vor fi finanţate din FEADR, atât înainte, cât şi după aprobarea acestora.

Principalele atribuţii de plată ale AFIR sunt: verificarea cererilor de plată ale beneficiarilor finanţate din FEADR, verificarea pe teren a proiectelor în vederea stabilirii eligibilităţii plăţii, autorizarea şi efectuarea plăţii către beneficiarii proiectelor, înregistrarea angajamentelor de plată şi a plăţilor, efectuarea de controale, ori de câte ori este necesar, la beneficiarii proiectelor după efectuarea plăţii pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.