Aparatul de radiologie nu e plătit, dar nimeni nu pare îngrijorat

HomeSanatate

Aparatul de radiologie nu e plătit, dar nimeni nu pare îngrijorat

 

Spitalul Roman - Spitalul Nou 03Încă 480.000 de lei mai aşteaptă Spitalul Roman să primească de la Consiliul Judeţean pentru a achita şi cea de-a doua tranşă din aparatul de radiologie achiziţionat la începutul anului şi care, deocamdată, nu este funcţional. Aparatul este cu atât mai necesar cu cât cele aflate acum în funcţiune sunt depăşite, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu va acorda bani şi pentru investigaţiile radiologice pe aparate ce nu mai sunt conforme.

Primarul Laurenţiu Leoreanu nu se arată deloc îngrijorat. Acesta a declarat că speră ca cei de la Consiliul Judeţean să-şi ţină promisiunea şi să dea restul banilor, iar dacă nu se va întâmpla aşa, se vor găsi alte variante.

„O să vedem, o să facem eşalonare, o să încercăm împreună cu Consiliul Judeţean să găsim o soluţie. O să facem un efort poate şi noi, Consiliul Local. Ne bazăm şi pe faptul că cei de la Consiliul Judeţean îşi vor asuma această promisiune făcută, ca să închidem această problemă. Nu cred că această problemă este de nerezolvat, sunt probleme mult mai grele”, a declarat, optimist, primarul Laurenţiu Leoreanu, în conferinţa de presă din această săptămână.

Ba, mai mult, situaţia în sine a lăsat loc şi de un banc, spus, evident, tot de edil: „Bulă a fost întrebat, când a câştigat la Loto un milion de euro, ce va face cu el. «Mai întâi o să-mi achit datoria la bănci, apoi leasingul, apoi voi plăti şi datoriile de la vecini. Cam asta voi face cu banii…» «Bun, dar cu restul…?» «Restul să mai aştepte.»”

 

Comentarii

WORDPRESS: 0