Roman, Neamț
Căutare site

Apă contaminată în fântânile din Neamţ

Controalele efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ au scos la iveală zeci de fântâni cu apă contaminată din mediul rural.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ monitorizează şi controlează calitatea apei, prin Compartimentul Factori de Risc din Mediu de Viaţă şi Muncă, Inspecţia Sanitară de Stat şi Laboratorul de Diagnostic în Sănătate Publică, în conformitate cu prevederile legii privind calitatea apei potabile, precum şi prin atribuţiile ce derivă din ordinele Ministerului Sănătăţii privind funcţionarea DSP şi a Inspecţiei Sanitare.

În 2013 s-au recoltat 4.538 de probe de apă, efectuându-se 6.925 de determinări bacteriologice şi 7.741 determinări fizico-chimice. De asemenea, s-au efectuat 141 de controale tematice, cu recoltare de probe de apă. În primul semestru al anului 2014, s-au recoltat 1.779 de probe de apă, cu 3.196 de determinări bacteriologice şi 2.571 de determinări fizico-chimice. Tot în acest an, s-au efectuat 38 de controale tematice, cu recoltare de probe de apă.

Printre principalele neconformităţi constatate se numără contaminarea bacteriologică (în special la fântânile publice din mediul rural) şi contaminare cu diverşi compuşi chimici (datorită contaminării de vecinătate), în special cu nitriţi-nitraţi, care au determinat, în  2013, opt cazuri de intoxicaţii acute cu nitriţi la sugari, iar în primul semestru din 2014 – un caz.

În 2013 s-a constatat că zonele sensibile unde se aflau fântâni contaminate bacteriologic erau localităţile: Costişa, Mărgineni, Ion Creangă, Adjudeni, Crăcăoani, Valea Ursului, Icuşeşti, Horia, Bahna şi Izvoare. În 2014, fântâni contaminate au fost descoperit în: Bicaz Chei, Gârcina, Dragomireşti, Negreşti, Dobreni, Tupilaţi, Războieni şi Ștefan cel Mare.

Principalele cauze de apariţie a contaminării sunt neigienizarea şi dotarea necorespunzătoare a fântânilor publice, utilizarea compuşilor chimici în agricultură, nerespectarea prevederilor legale din domeniul sanitar, cu privire la amenajarea surselor de apă potabilă, şi nerespectarea zonelor de protecţie sanitară a surselor de apă.

Printre măsurile aplicate de către specialiştii DSP Neamţ se numără consilierea privind modalităţile de  curăţare şi igienizare a surselor de apă, notificarea şi afişarea în vederea atenţionării populaţiei privind sursele de apă nepotabilă şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.