Roman, Neamț
Căutare site

Antigel și lichid de parbriz de calitate îndoielnică, în magazine

Recent, comisarii pentru protecția consumatorilor au desfășurat un control la agenții economici nemțeni care comercializează lichid de parbriz și produse antigel.

 

 

La majoritatea comercianților verificați, comisarii au descoperit abateri de la actele normative privind protecția consumatorilor, aplicând 12 avertismente și patru amenzi însumând 9.000 de lei.

De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare totală de 1.882 de lei. Verificările au evidențiat abateri cu privire la etichetarea produselor și informațiile scrise pe acestea, lipsa datelor referitoare la operatorul economic răspunzător de introducerea pe piață a produsului, lipsa de pe etichete a informațiilor în limba română și a datei fabricației, precum și faptul că pe etichete nu este inscripționată certificarea RAR a produsului.

De asemenea, unele produse aveau termenul de valabilitate depășit, iar în unele cazuri sistemul de închidere a ambalajului produselor nu este realizat astfel încât să permită închiderea repetată și fără pierdere de conținut. Verificarea lichidului antigel și a lichidului de spălare a parbrizelor va fi continuată pe toată perioada sezonului rece de comisarii pentru protecția consumatorilor.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.