Prima paginăEducatie

Antibiotice numai pe bază de rețetă

Dimensiune text

Medicii de familie trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că antibioticele nu se administrează decât cu prescripție medicală.

 

 

Aceștia spun că, deși această obligativitate există de ceva vreme, prea puțin farmaciști și pacienți o respectă, astfel că mulți se tratează „după ureche”. „În toate țările din Uniunea Europeană, în farmacii antibioticele se eliberează numai pe baza unei rețete. Este și normal, pentru că pacientul trebuie să fie văzut mai întâi de un medic de familie, care știe ce antibiotic este recomandat. Din păcate, la noi în țară, deși există această obligativitate, nu o respectă nimeni. Așa se face că, în ultimii ani, a crescut rezistența virușilor la antibiotice”, a precizat medicul Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

COMENTARII

WORDPRESS: 0