HomeActualitateRural

Angajații primăriei au rămas fără salarii

Primăria Poienari nu mai are bani pentru salariile angajaţilor şi face economii pentru a putea supravieţui.

Autorităţile locale de la Poienari se plâng de lipsa banilor. Pentru ultimul trimestru al acestui an, nu vor mai fi bani pentru plata angajaţilor primăriei şi a asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. „Avem în plată 16 asistenţi personali. Pentru a plăti drepturile băneşti ale acestei categorii de personal ne-ar trebui 9.000 de lei. Nu s-a ajuns la această situaţie din cauza unei gestionări nechibzuite a bugetului local, ci pentru că am avut cel mai mic buget din judeţul Neamţ. Din puţinul primit am reuşit să facem economii. Am renunţat, de exemplu, să organizăm, pe 15 august, ziua comunei, pentru a putea plăti factura la iluminatul stradal. O rectificare de buget ne-ar ajuta să acoperim unele goluri pe care le avem la bugetul local”, a precizat Vasile Emil Dascălu, primarul comunei Poienari.

Primarul Dascălu spune că desprinderea a şase sate din „trupul” comunei pentru a forma comuna Pânceşti a reprezentat un dezavantaj. „Comuna Poienari mai are în componenţă doar trei sate, din cele nouă. Numărul mic de locuitori, sub 2.000, pe care îi are comuna în prezent, a condus la pierderea unor facilităţi, printre care imposibilitatea de a accesa fonduri în vederea derulării de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, prioritate având unităţile administrativ-teritoriale cu un număr mare de locuitori”, a spus primarul comunei Poienari.

O soluţie de atragere de fonduri în comună, crede primarul Dascălu, sunt grupurile de acţiune locală. „Nici la acest capitol nu stăm foarte bine. Grupul de Acţiune Locală (GAL) «Elisabeta Doamna», la care am aderat, se află încă în faza de constituire. Proiectele depuse prin GAL ar putea fi o oportunitate de modernizare a comunei. Anul acesta nu sunt şanse să accesăm vreun proiect prin intermediul acestei asociaţii”, a spus primarul Dascălu.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • liviu 8 ani ago

    Retributia asistentilor personali ai persoanelor cu handicap sunt constituite din 25 % din fonduri locale si 75% din fonduri guvernamentale asa ca primaria Poenari au datoria morala sa plateasca macar 75% .Nu este corect ca din banii de la guvern sa platiti alte salarii sau mai stiu eu ce ! Aceasta situatie va fi cunoscuta de toate ong care apara persoanele cu handicap !