Prima paginăActualitate

Angajaţii ApaServ şi ISU au scos apa cu vidanja şi motopompele

Angajaţii ApaServ şi ISU au scos apa cu vidanja şi motopompele

Dimensiune text

 

ApaServ_interventiiÎn urma ploilor abundente, Compania Judeţeană ApaServ a intervenit, alături de echipaje din cadru ISU, pentru aplicarea măsurilor împotrivă inundaţiilor. În municipiul Român, angajaţii ApaServ au intervenit cu vidanja şi cu motopompele pentru evacuarea apei, în cartierele Bălcescu şi Petru Rareş.

Astfel, s-a intervenit pe străzile Perişorului, Islazului, Principatele Unite, Avram Iancu, Fundătura Crişan şi Mihai Viteazu. Probleme au fost semnalate şi la intersecţia bulevardului Republicii cu Mihai Eminescu şi intersecţia Mihai Viteazu cu Alexandru Zira. „S-au curăţat staţiile de pompare SP1, SP4, SP12 (din cadrul contractului de lucrări CL4 «Extinderea reţelelor de canalizare în Roman şi Săbăoani») şi SP13, în vederea decolmatării”, au declarat reprezentanţii Companiei de apă.

Probleme s-au înregistrat şi în Tîrgu Neamţ, unde s-au luat toate măsurile necesare pentru protejarea de inundaţii a frontului de captare Preuţeşti. Din fericire, în municipiul Piatra Neamţ nu sunt probleme nici la captarea subterană Vaduri şi nici la captarea de suprafaţa Batcă Doamnei.

„Calitatea apei se monitorizează permanent prin analizele efectuate de laboratorul de apa potabilă, iar dispeceratul SCADA supraveghează toate captările de apa şi rezervoarele. În situaţii de urgenţă ApaServ SA a luat şi va lua toate măsurile necesare pentru furnizarea apei potabile în parametrii normali”, promit reprezentanţii companiei judeţene.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0