Roman, Neamț
Căutare site

Angajaţii ApaServ pot obține în instanță până la 22.000 de lei

Peste 100 de salariaţi vor să le fie respectate clauzele contractului colectiv de muncă, stabilit la nivel naţional. Prima instanţă le-a dat dreptate reclamanţilor. Sumele cerute variază între câteva mii şi câteva zeci de mii de lei.

 

Peste 100 de angajaţi ai companiei judeţene ApaServ au speranţe că vor primi de la companie mai mulţi bani, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti. Toţi angajaţii lucrează la Regionala Est a companiei Apaserv, adică la Roman, şi au decis să dea compania în judecată din cauză că nu le-au fost respectate drepturile salariale, conform contractului colectiv de muncă pe domeniu de activitate, semnat, la nivel naţional, începând cu anul 2009.

Cel care i-a îndemnat pe oameni să-şi caute dreptatea în justiţie este Ion Munteanu, lider sindicatului EPCAN al companiei ApaServ. Acest sindicat nu este considerat reprezentativ de compania ApaServ, deoarece are doar 115 membri, din cei peste 600 de salariaţi de la nivelul întregului judeţ. Cu toate acestea, în timp, puţini dintre membrii de sindicat au migrat de la EPCAN către celălalt sindicat al angajaţilor ApaServ.

Conform lui Ion Munteanu, avocatul care apără în instanţă drepturile salariale ale angajaţilor este plătit din contribuţia pe care membrii o plătesc lunar către sindicat. Expertizele contabile s-au plătit separat, conform unei decizii a instanţei. Procesele au început în 2013, după negocieri eşuate cu reprezentanţii companiei, aşa cum susţine liderul de sindicat.

„Eu am rugat conducerea să respecte contractul colectiv de muncă de la momentul discuţiei şi pe viitor, noi fiind dispuşi să renunţăm la proces. Dar nu am avut înţelegere şi, atunci, am decis să deschidem acţiune în instanţă. Eu ştiu că EPCAN nu este considerat sindicat reprezentativ, dar suntem un sindicat legal”, a afirmat Ion Munteanu.

Acesta spune că, la început, au fost puţini angajaţi care au dat compania în judecată. Primele succese i-au încurajat şi pe ceilalţi să se adreseze sindicatului.

„Una dintre probleme era legată de costul expertizei contabile, care trebuie făcută pentru fiecare persoană în parte, pentru a se stabili cât are de primit din partea companiei. Plata expertului trebuie făcută de reclamant, iar instanţa a stabilit suma de 500 de lei. După ce am avut mai multe cazuri, m-am dus la doamna expert şi am negociat, aşa că fiecare expertiză costă 300 de lei”, spune Ion Munteanu.

Până acum, din 115 situaţii, în 38 a fost terminată expertiza contabilă. Pentru unele dosare, Tribunalul Neamţ a dat deja o hotărâre favorabilă reclamantului. Cum era de aşteptat, juriştii de la ApaServ au atacat hotărârea Tribunalului Neamţ la Curtea de Apel Bacău. Banii pe care ar trebui să-i primească un angajat, dacă şi Curtea de Apel va da o hotărâre în favoarea salariatului, variază între câteva mii şi câteva zeci de mii de lei. Cea mai mare sumă pe care ar avea-o de primit un membru al EPCAN este de peste 22.000 de lei.

Conducerea operatorului de apă şi canalizare spune că victoria în instanţă nu va fi decât un succes pe termen scurt.

„În primă fază, va fi bine pentru salariaţi, pentru că vor avea de luat bani, dar există riscul major ca, ulterior, să fie făcute restructurări din cauză că nu pot depăşi plafonul de salarii. Mie legea nu-mi permite majorări salariale peste rata inflaţiei sau dacă nu creşte productivitatea. Ori, la nivel de companie a fost înregistrată o scădere a productivităţii”, a declarat Cătălin Dughir, managerul general al ApaServ.

O situaţie similară a fost, la începutul anului 2013, la Municipal Locato, societate aparţinând Consiliului Local Roman. După ce, la nivel naţional, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul de activitate „Servicii comunitare de utilităţi publice” pe anii 2013-2014 să fie de 1.000 de lei, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a avut o întâlnire cu liderul de sindicat de la Municipal Locato. Aceştia au ajuns la un acord pentru a nu fi majorate salariile, din cauză că societatea nu-şi permitea acest lucru, dar toate locurile de muncă au fost păstrate.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.