Home

Ancuţa Condurat şi Elena Țocu, pe podium în etapa a doua a naţionalelor

Șase luptătoare de la Clubul Atletic Roman, de a căror pregătire se ocupă antrenorul emerit Dumitru Artene, au participat la etapa a doua, penultima, a campionatului naţional de lupte, individual şi pe echipe, rezervat categoriei juniori I.

Ancuţa Condurat

Ancuţa Condurat

Competiţia a vut loc în Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute. Din lotul romaşcan s-au remarcat Ancuţa Condurat şi Elena Țocu. Ancuţa a ocupat locul secund la categoria 44 de kilograme, iar Elena – pe cel de al treilea la categoria 63 de kilograme, ambele calificându-se în faza finală a campionatului naţional la juniori I, care va avea loc în perioada 25-27 aprilie, la Tulcea. Celor două li se mai adaugă, pe lista finaliştilor la naţionale, Magdalena Caia, la categoria 43 de kilograme, respectiv Radu Furdui, la categoria 100 de kilograme, calificaţi după primul turneu. În concursul juniorilor I care a avut loc în Bucureşti au mai participat Maria Stratulat – 67 kilograme, Ionela Condurat – 49 kilograme, Magdalena Caia şi Monica Teacă – 70 kilograme.

„Poate că sunt şanse mai mici să luăm medalie sau medalii la juniori I în acest an, dar suntem îndreptăţiţi să sperăm la rezultate foarte bune la juniori II, atât la individual, cât şi la echipe. Am renunţat la competiţia pe echipe la junioare I întrucât nu avem un lot cu care să luptăm cu şanse la medalie. Vom vedea ce va fi la anul”, a spus Dumitru Artene

Următoarea deplasare, care se doreşte a fi rodnică, va fi a junioarelor II, care vor avea turneu final la Iaşi, la sfârşitul acestei luni, în perioada 28-30 martie.

Comentarii

WORDPRESS: 0