Home

Amicalul SCM Petrotub cu Rapid Suceava se va disputa la Piatra Neamț

SCM Petrotub Roman va susține vineri, 1 martie, de la ora 13, cu divizionara B Rapid Suceava, ultimul joc de verificare premergător începerii returului campionatului de fotbal al Ligii a treia, seria A.

 

 

Partida, inițial programată a avea loc pe stadionul Moldova, din Roman, se va disputa pe terenul sintetic de la Piatra Neamț. „Starea terenului nostru nu este bună și, de aceea, s-a ales varianta cu Piatra Neamț. Sperăm ca, până se reia campionatul, în 8 martie, condițiile meteorologice să fie favorabile și terenul să fie practicabil. Este ultimul nostru meci de pregătire și de aceea a fost aleasă o echipă dintr-o ligă superioară. Scopul partidei este să vedem în ce stadiu ne aflăm. Nu vor putea juca Sofronie, Marin și Petrila, încă accidentați. Talpalariu și-a mai revenit, dar folosirea lui în acest joc este incertă. Pe postul de portar va fi folosit, în aceste condiții, Dornescu, tocmai pentru ca în meciurile oficiale, când vom fi obligați să avem trei fotbaliști juniori pe teren, să fie doar doi juniori în câmp, ceea ce înseamnă că va crește cu unul numărul seniorilor din câmp față de cazul când l-am fi avut pe Costea în poartă. O formulă de echipă a început să se contureze, în absența celor accidentați. Este cea folosită, cu preponderență, în prima parte a jocurilor de verificare din această iarnă”, a declarat Iosif Susanu, antrenor secund la SCM Petrotub Roman.

De la începutul anului, SCM Petrotub a mai susținut cinci partide de verificare: 0-1 cu Aerostar Bacău (acasă), 3-1 Ceahlăul II Piatra Neamț (deplasare), 0-5 și 0-2 cu Sport Club Bacău (la Piatra Neamț), respectiv 3-1, în deplasare, cu CSM Moinești.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0